România va sprijini financiar statele vecine Siriei care au primit refugiaţi

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a anunţat, într-o reuniune informală a şefilor diplomaţiilor din ţările membre UE, intenţia României de a sprijini financiar ţările vecine Siriei pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor sirieni.
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 09:30
România va sprijini financiar statele vecine Siriei care au primit refugiaţi

Reuniunea informală a miniştrilor de externe din ţările UE a avut loc marţi, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, fiind prezentă şi Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE.

Conform unui comunicat MAE remis agenţiei MEDIAFAX, în cadrul reuniunii Corlăţean a exprimat preocuparea faţă de situaţia din Siria şi faţă de criza umanitară în derulare.

„În acest sens, el a anunţat intenţia României de a sprijini financiar eforturile unor state vecine Siriei pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriile lor”, precizează sursa citată.

Pe agenda reuniunii miniştrilor de externe din ţările UE s-au mai aflat şi perspectivele Procesului de Pace din Orientul Mijlociu şi relaţiile UE cu statele din Parteneriatul Estic.

Corlăţean a insistat, în context, şi pentru progrese rapide ale Georgiei şi Republicii Moldova în domeniile facilitării regimului de vize şi negocierii Acordurilor de asociere ale acestor state la UE, dar şi pentru consolidarea sprijinului statelor membre pentru integrarea europeană şi euro-atlantică a Georgiei.

Şeful diplomaţiei a participat la New York şi la un dineu de lucru al miniştrilor de externe din UE şi NATO, la care a fost prezent şi secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, reuniune la care pe agendă au fost situaţia din Siria şi implicarea comunităţii internaţionale în Afganistan, precum şi problemele vecinătăţii estice a Alianţei.

Corlăţean a reconfirmat în reuniune angajamentul României în Afganistan, subliniind că ţara noastră va respecta calendarul Aliat în ceea ce priveşte procesul de tranziţie din Afganistan şi încheierea misiunii ISAF.

El a arătat că România va continua să contribuie şi în perioada post-tranziţie la stabilitatea Afganistanului atât prin contribuţia sa financiară la susţinerea forţelor afgane de securitate, cât şi prin programele de asistenţă ale NATO şi UE dedicate instruirii personalului din instituţiile afgane cu responsabilităţi în domeniul statului de drept, mai informează MAE.

Numărul refugiaţilor sirieni în ţările limitrofe Siriei a depăşit 250.000, a anunţat săptămâna trecută Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (HCR), după 18 luni de conflict în care s-au înregistrat, potrivit ONG-urilor, peste 27.000 de morţi, comunitatea internaţională manifestând o preocupare în creştere faţă de această problemă.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice de gaze spre Europa, via conducta TurkStream, ale grupului energetic rusesc Gazprom au crescut, în medie, cu 10,3% în luna mai comparativ cu luna aprilie, arată calculate......
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței PNL că liberalii vor intra la guvernare şi că vor susţine reducerea cheltuielilor ...
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste 10 ani
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste ...
Vârsta medie a vehiculelor a atins sau depăşit 12 ani, iar aproape jumătate dintre respondenţi (48%) conduc maşini ...
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga ţară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 ...