România vs. Polonia: adevărul până la capăt

17 07. 2014

Iată primul grafic din prezentare, foarte sugestiv pentru a înțelege dinamica diferită a PIB în cele două țări.

Curbele arată evoluția PIB-ului fiecărei țări față de momentul inițial, 1990, dar pentru a înțelege și mai bine cum stă treaba nu uitați că în 1990 cele două țări aveau cam același PIB/locuitor: 6867 dolari în Polonia, respectiv 5624 în România. Exagerând puțin, putem spune că Polonia și România replică istoria modernă a celor două state coreene: Polonia este Coreea de Sud, iar România Coreea de Nord: pleacă din același punct și urmează evoluții divergente.

Radu Crăciun spune că România s-a decuplat de Polonia în două etape, eu aș zice că au fost trei. Să ne uităm din nou pe graficul PIB pe care l-am postat luna trecută pe blog, care are la bază datele FMI (PIB/loc, la paritatea puterii de cumpărare, dolari curenți).

 

Prima decuplare s-a produs chiar la momentul inițial, când Polonia a implementat Planul Balcerowicz (terapia de șoc), iar România a mers pe o reformă graduală. Regimul Iliescu-Roman a ratat o șansă istorică în 1990, amânând reformarea rapidă a economiei și prelungind astfel perioada de declin. Dar decuplarea nu poate fi imputată doar guvernului de atunci, ci și BNR. Pentru a înțelege de ce, hai să vedem care erau elementele centrale ale Planului Balcerowicz:

  • Oprirea finanțării întreprinderilor de stat de la buget
  • Interzicerea emisiunii monetare pentru finanțarea deficitului bugetar
  • Interzicerea împrumuturilor preferențiale pentru companiile de stat, etc.

Citeşte intergal aici

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane, București.