Romanian Software oferă servicii gratuite de resurse umane pentru companiile care produc echipamente medicale
„Trăim vremuri dificile şi încercăm cu toţii să ne susţinem în această criză socială, economică şi sanitară. Avem nevoie de raţiune, calm, responsabilitate, solidaritate şi empatie. Este o situaţie fără precedent, însă oamenii de afaceri au acţionat rapid pentru a veni în sprijinul autorităţilor, prin producerea de echipamente necesare acestei perioade. Suntem recunoscători companiilor care se implică. De aceea, vrem să le sprijinim pe cele care şi-au schimbat liniile de producţie pentru a face măşti, echipamente medicale şi să le oferim cu titlu gratuit servicii de externalizare a proceselor de resurse umane şi acces la platforma noastră colorful.hr. Pentru că la asta ne pricepem noi, vrem să luăm de pe umerii lor administrarea salarizării şi a resurselor umane, pentru ca ei să se poată concentra pe zona de producţie. Este un efort comun care ne ajută să trecem mai repede peste criză”, a declarat Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software.
Prin serviciul de externalizare a proceselor de resurse umane, specialiştii Romanian Software preiau integral salarizarea şi administrarea de personal, compania beneficiară având control total asupra proceselor. Sunt servicii pe care aceştia le prestează cu ajutorul soft-urilor dezvoltate de companie şi care sunt permanent actualizate legislativ.
De asemenea, compania oferă şi consultanţă privind documentele sau deciziile suplimentare privind lucrul la distanţă, procedura de acordare a concediului pentru părinţi pentru supravegherea copiilor, sprijin pentru şomajul tehnic, sprijin în negocierile cu reprezentanţii sindicatelor şi ai angajaţilor cu privire la implementarea măsurilor impuse de starea de urgenţă.
„Aşteptăm companiile care produc echipamente pentru cei care se află în prima linie în lupta cu noul virus să ne contacteze la impreuna@colorful.hr sau prin intermediul platformei www.colorful.hr şi vom prelua cât mai rapid procesele lor de HR, fără niciun cost pentru perioada cât ţine starea de urgenţă şi încă trei luni după aceea”, a completat Victor Dragomirescu.
Platforma pentru resurse umane, disponibilă în cloud, oferă companiilor acces la aplicaţii de salarizare, administrare de personal, pontaj electronic, spaţiul personal al angajatului şi managementul documentelor. Accesul poate fi realizat de oriunde, platforma de resurse umane fiind perfect concepută pentru lucrul de acasă.
„Pandemia şi starea de urgenţă au forţat companiile să îşi transfere munca în mediul digital. Foarte multe procese de lucru se fac acum prin intermediul tehnologiei, fiind automatizate. Majoritatea angajaţilor lucrează de acasă şi începem cu toţii să observăm cât de utilă este tehnologia şi cât de mult ne simplică munca şi colaborarea”, a mai spus CEO-ul Romanian Software.
În prezent, platforma colorful.hr este folosită cu succes de mai bine de 600 de companii şi de peste 3.000 de manageri şi specialişti HR. Prin platforma colorful.hr, Romanian Software procesează datele a peste 250.000 de angajaţi din România.
Romanian Software este unul dintre liderii pieţei româneşti de soluţii software dedicate resurselor umane. Printre clienţii săi se numără firme şi instituţii precum: Amrest (Starbucks), Altex, Universitatea Bucureşti, Nuclearelectrica sau Alro Slatina.
Romanian Software oferă şi servicii de externalizare a proceselor de HR, consultanţă legislativă, recrutare şi leasing de personal, precum şi traininguri acreditate de formare a specialiştilor în resurse umane.
Compania a dezvoltat şi administrează şi platforma gratuită CalculatorVenituri.ro. Este vorba despre un calculator gratuit de salarii, care facilitează calculaţii rapide de la brut la net şi de la net la brut pentru venituri din salarii, inclusiv deduceri personale sau alte beneficii cu facilitate fiscală, mandate de director, administrator, convenţii civile, drepturi de autor şi PFA. Calculatorul de venituri este disponibil online pe www.calculatorvenituri.ro, iar Aplicaţia CalculatorVenituri.ro poate fi descărcată gratuit din Google Play şi Apple Store.