Românii aleg, de Rusalii, vacanţe în România, în special pe litoral, şi city break-uri în Europa. Plajele exotice nu sunt ocolite

Majoritatea românilor aleg, de Rusalii, destinaţii din România, în special staţiuni de pe litoral, dar şi pensiuni rurale din diverse regiuni sau staţiuni montane, a precizat pentru AGERPRES, Traian Bădulescu, consultant în turism.
Economica.net - Dum, 20 mai 2018, 10:22
Românii aleg, de Rusalii, vacanţe în România, în special pe litoral, şi city break-uri în Europa. Plajele exotice nu sunt ocolite

City break-urile în oraşe europene sunt, de asemenea, bine vândute, iar cei care aleg să ‘lege’ cu 1 iunie optează pentru destinaţii exotice precum Thailanda, Cuba, Republica Dominicană şi chiar croaziere.

‘Prima parte a acestui an a beneficiat şi beneficiază în continuare de mai multe minivacanţe: de Paşte, de 1 Mai, de Rusalii şi apoi de 1 iunie. Aceste weekend-uri prelungite au stimulat circulaţia turiştilor, înregistrându-se creşteri faţă de anul precedent.
Majoritatea românilor aleg, de Rusalii, destinaţii din România, în special staţiuni de pe litoral, dar şi pensiuni rurale din diverse regiuni ale României sau staţiuni montane. Delta Dunării are un grad de ocupare de peste 90% atât de Rusalii, cât şi de 1 iunie. În plus, din ce în ce mai mulţi români aleg să viziteze oraşe turistice precum Sibiu, Braşov, Oradea, Cluj sau Iaşi’, a precizat Traian Bădulescu.

Conform consultantului în turism, mulţi români optează pentru city break-uri în oraşe europene precum Amsterdam, Budapesta, Paris, Bruxelles, Londra, Roma, Istanbul, Milano, Praga sau Viena. Ca de obicei, litoralul bulgăresc este foarte solicitat datorită serviciilor all inclusive, majoritatea optând pentru hoteluri de 4 stele.

‘Un succes din ce în ce mai mare îl are Republica Moldova, care a început să fie descoperită de românii din România. Sunt solicitate şi circuite care combină mai multe oraşe, precum Budapesta, Bratislava şi Viena. Alte destinaţii cerute sunt Grecia şi Israelul, pentru care agenţiile de turism oferă circuite de 4-6 zile. Sunt şi turişti care au mai luat câteva zile libere, între Rusalii şi 1 iunie, care vizitează destinaţii exotice precum Thailanda, Cuba, Republica Dominicană sau aleg croaziere’, a spus Traian Bădulescu.

Mulţi turişti profită şi de ofertele gen ‘Litoralul pentru toţi’, lansate de touroperatori, care coincid şi cu perioadele de Rusalii şi de 1 iunie. Avantajele sunt că pe lângă vremea bună, turiştii pot petrece un sejur la tarife reduse, la aceleaşi condiţii oferite unui turist care plăteşte tariful normal.

‘De Rusalii, cele mai căutate staţiuni sunt Mamaia, Eforie Nord şi Venus. Cele mai vizate tipuri de hoteluri sunt cele de 4 şi de 3 stele. Durata medie a unui sejur de Rusalii este de 3 nopţi, iar majoritatea turiştilor cumpără servicii minime de cazare cu mic dejun, mai rar demipensiune, pensiunea complete sau all inclusive. Pe litoral oferim, de Rusalii, programe în Parcul de aventură Paradis Land din Neptun, precum şi excursii de o zi în Delta Dunării şi în Balcik’, a spus Aurelian Marin, director general ‘Paradis Vacanţe de Vis’.

Acesta apreciază că programul ‘Litoralul pentru toţi’ are un impact bun datorită tarifelor foarte mici. În ultimii ani, programul are audienţă mai mare în septembrie decât în iunie, motiv pentru care o săptămână suplimentară de vacanţă în luna septembrie este bine venită.

‘De Rusalii, mulţi români profită şi au făcut punte astfel încât să le permită timpul să exploreze o destinaţie mai îndepărtată. Perioada de vacanţă este, în cele mai multe cazuri, între 26 mai şi 4 iunie, un sejur de minim 7 zile care presupune un zbor cu avionul care depăşeşte de obicei 6-7 ore. Dacă înainte românii alegeau pentru aceste mini-vacanţe destinaţii de tip city break, anul 2018 a venit cu o modificare şi diversificare a solicitărilor turiştilor. Aceştia preferă să plece în destinaţii populare din punct de vedere turistic, nu doar în vacanţa de vara sau de sărbătorile de iarna, ci şi în această perioadă a anului’, a precizat pentru AGERPRES Daniela Shah, coproprietar & strategy manager Eturia.

Cele mai solicitate vacante pentru această perioadă sunt circuitele care combină oraşul cu plaja. Destinaţiile vedeta pentru 2018 sunt Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Indonezia sau Statele Unite ale Americii. Daniela Shah spune că destinaţia preferată pentru plajă, pentru Rusalii şi 1 iunie, este Mauritius, unde tarifele au pornit de la 1.290 euro/persoană. Cererile pentru vacanţe în luna iunie au venit încă din iarnă, iar destinaţiile alese de turiştii Eturia au fost în principal Japonia, China, dar şi mai puţin exploratul Uzbekistan. Un număr important de solicitări vin, în continuare, pe circuite în Canada & America, Kenya, Malaezia, Punta Cana şi în destinaţii de plajă consacrate – Maldive, Thailanda, Punta Cana, Cuba. Daniela Shah apreciază ca interesant faptul ca Africa câştigă teren foarte mult pentru vacanţele care debutează de la începutul lunii iunie.

‘Suntem favorizaţi, anul acesta de modul cum s-au potrivit cele două sărbători în calendar, în aceeaşi săptămână: luni, 28 mai, sunt Rusaliile şi vineri, 1 iunie, este Ziua Copilului. Cu numai trei zile de concediu, se poate obţine o vacanţă de nouă zile. Hotelierii din România au sesizat oportunitatea şi au venit cu oferte foarte bune de pachete pe care le-am propus clienţilor, ceea ce i-a determinat pe mulţi să profite şi să îşi facă un concediu de o săptămână în loc de trei nopţi. Între destinaţiile externe preferate, Italia s-a menţinut în topul destinaţiilor preferate. Destinaţiile din Franţa şi Austria le-au înlocuit anul acesta pe cele din Ungaria şi Spania, care au fost în top alături de Italia în 2017. Durata medie a unui sejur a rămas de trei zile’, a precizat pentru AGERPRES Lucia Morariu preşedinte-fondator al Eximtur.

Pentru turismul în străinătate au fost vândute multe vacanţe ce combină aceste două sărbători, destinaţiile preferate fiind Turcia, Egipt şi Grecia, cu o durată medie a sejurului de şapte nopţi.

‘Introducerea voucherelor de vacanţă în instituţiile bugetare a încurajat mult turismul intern, vânzările de anul acesta fiind aproape duble faţă de perioada similară a anului trecut’, spune Lucia Morariu.

În ceea ce priveşte turismul extern, pachetele cu destinaţii din Turcia, Egipt şi Grecia, pentru săptămâna 28 mai – 3 iunie, au crescut vânzările Eximtur cu 327%.

‘Sezonul de anul acesta se anunţă promiţător pentru litoralul românesc graţie temperaturilor ridicate prognozate de meteorologi. Pentru litoralul românesc, hotelurile din portofoliul Paralela 45 au tarife care pornesc de la 9 euro/persoană/noapte, un sejur de 6 zile ajungând la 120 euro/2 persoane cu mic dejun inclus. În străinătate, litoralul bulgăresc ocupă primul loc în topul preferinţelor turiştilor, probabil distanţa fiind principalul motiv, dar şi serviciile all-inclusive. Tarifele pentru 6 nopţi în acelaşi interval pornesc de la 380 euro/2 persoane, în sistem all-inclusive, la hoteluri de 3 stele’, a spus Dan Dumitru, marketing manager Paralela 45.

Totodată, vacanţa în Antalya şi circuitul în Rusia au fost la mare căutare pentru vacanţa de Rusalii, acum fiind şi renumitele nopţi albe. Dan Dumitru spune că este cerere şi pentru munte sau balneo. La munte un sejur de 6 nopţi porneşte de la 124 euro pentru 2 persoane într-o staţiune de pe Valea Prahovei, în timp ce pentru staţiune balneoclimaterice tarifele de cazare încep de la 139 euro/2 persoane cu mic dejun inclus.

Conform lui Dan Dumitru, bugetele românilor au fost destul de diferite. Pentru un city break în Istanbul de 4 nopţi cu autocarul, cazare la hotel de 3 stele cu mic dejun inclus, turiştii au plătit 189 euro/persoană. Pentru o vacanţă de Rusalii în Rusia, turiştii au plătit 1.135 euro/persoană/7 nopţi de cazare cu mic dejun inclus. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările agenţiei au crescut cu 10%, mult mai multe persoane făcându-şi planurile de vacanţă destul de devreme.

‘Disneyland Paris a fost foarte căutat de familiile cu copii, în special pentru mini-vacanţa de 1 Iunie când sărbătorim Ziua Copilului. Un pachet la Disneyland în perioada 31 mai-3 iunie costă de la 1.092 euro pentru doi adulţi şi un copil în vârstă de 5 ani, cu demipensiune şi acces gratuit în parc. În general, românii au un buget de 600 euro/două persoane adulte pentru un city break de 3 nopţi’, ne-a precizat Daniela Ţoncu, head of leisure Happy Tour.

Aceasta spune că vânzările agenţiei au crescut cu 10% în această perioadă, lucru care se întâmplă în general în preajma zilelor libere. Unii turişti au preferat să unească weekend-urile, iar alţii au dorit să meargă separat în Bulgaria, Paris, Lisabona, Tel Aviv, Barcelona, Roma.

Românii care rămân în propriile oraşe, dacă ne referim la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, beneficiază de festivaluri şi evenimente, experimentând, astfel, conceptul de ‘turist în propriul oraş’, subliniază Traian Bădulescu.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...