Două miliarde de euro, în 2013. În doi ani, sumele cheltuite de români pe vacanţe au crescut cu 71%

12 04. 2014
plaja_mamaia_45348800

Aproape 2 miliarde de euro au fost cheltuite anul trecut pe vacanţe, în creştere cu 71% faţă de 2011, arată datele INS din raportul Cererea turistică a rezidenţilor în România pentru anii 2011, 2012, 2013, furnizate la solicitarea ECONOMICA.NET.

Cea mai mare parte din această sumă a fost cheltuită pentru călătorii de vacanţe şi afaceri în România: 1,55 miliarde de euro. Pentru vacanţele externe, românii au cheltuit 440 de milioane de euro, în creştere cu 21% faţă de 2012 (366 mil. euro) şi cu 42% faţă de 2011 (311 mil. euro).

Din cele 440 de milioane de euro cheltuite pentru sejururi în afara ţării, 44,3 milioane de euro au fost cheltuite pentru călătorii de afaceri, iar 396 de milioane au fost cheltuite strict pentru vacaţe.

CITEŞTE ŞI Turiştii israelieni, cei mai cheltuitori străini care vizitează România. Câţi bani lasă aici

În plus, românii au mai plătit şi 5,3 milioane de euro pentru pelerinaj religios în alte ţări, dar suma de bani cheltuită în ţară pentru acelaşi tip de turism este de 21 milioane de euro.

Aproape 93 de milioane de euro au fost cheltuite pe tratamentul medical. Din această sumă, doar 2,6 milioane de euro au fost cheltuite în străinătate, restul în România, mai arată datele INS.

Pe ce au cheltuit turiştii românii banii în vacanţele în străinătate