Românii au cumpărat online cu cardul de 220 milioane de euro în 2012

Comerțul electronic cu plata online prin Romcard, principalul payment gateway din România, a crescut în 2012 cu 38% față de 2011, ajungând la valoarea de 220 de milioane euro și un număr de 4,1 milioane de tranzacții. Dintre acestea, în sistemul PayU au fost înregistrate tranzacții în valoare de 176,4 milioane euro.
Economica.net - mar, 08 ian. 2013, 12:05
Românii au cumpărat online cu cardul de 220 milioane de euro în 2012

“2012 a fost anul în care comerțul electronic și-a mărit ritmul de creștere. Dacă în 2009 volumul plăților online a crescut cu 75% față de anul anterior, în 2011 creșterea a fost de 24%, aceeași tendință manifestându-se și la nivelul numărului de tranzacții. În 2012 însă, față de 2011, comerțul electronic a cunoscut o evoluție mai bună, de 38% raportat la valoarea totală și 51% raportat la numărul tranzacțiilor”, explică Andreia Stavarache, Sales & Marketing Manager PayU România.

În ceea ce privește valoarea medie a tranzacțiilor, aceasta a cunoscut o scădere de 8% de la 58 euro la 53 de euro, conform Romcard.

“Dinamica tranzacțiilor în 2012 a fost interesantă. Scăderea valorii coșului mediu se datorează în primul rând creșterii cu 60% a numărului de tranzacții în lei, care au, în mod normal, o valoare mai mică. Acest lucru arată, în primul rând, o diversificare a ofertei de produse și o evoluția pozitivă pe majoritatea segmentelor de piață. Totodată a crescut gradul de adopție a metodelor online de plată în rândul consumatorilor. Vedem această tendință menținându-se și în cursul acestui an, la finalul căruia estimăm să ajungem la un volum de 286 milioane de euro, corespunzător unui număr de peste 5 milioane de tranzacții”, precizează Marin Mitroi, Director General RomCard.

Și din tranzacțiile înregistrate în sistemul PayU reiese același proces de diversificare și, în același timp, de consolidare a pieței. Astfel, pe de o parte, numărul de clienți noi care au implementat soluția integrată PayU a crescut cu 92% față de 2011, domeniile de activitate variind de la operatori telecom la asigurători, fonduri de investiții, ONG-uri, accesorii auto, fashion, suplimente nutritive etc.

Pentru a putea susține creșterile înregistrate în 2012, PayU a investit în dezvoltarea echipei care a crescut cu 35%, principalele poziții inființate vizând departamentele de dezvoltare software, comercial și suport pentru comercianți, iar pentru 2013 compania vizează consolidarea echipei și optimizarea proceselor interne.

Pe de altă parte, creșterea înregistrată pe toate segmentele de activitate demonstrează o industrie tot mai puternică și mai stabilă. Segmentele care au cunoscut cea mai bună evoluție raportat la numărul de tranzacții, conform datelor PayU au fost fashion (+ 486%), donații (+111%), servicii (+54%) și flori (+51%).

Conform valorii medii a comenzilor, românii sunt dispuși să aloce bugete mai mari când vine vorba de pachete turistice și bilete de avion (809 RON), software (744 RON), IT&C (541 RON), jucării (340 RON), donații (334 RON) și fashion (240 RON), acestea fiind domeniile cu cel mai mare coș mediu de cumpărături.

“Pentru prima dată, vorbim de o repartizare aproape uniformă a tranzacțiilor pe parcursului anului. Dacă până acum, ianuarie era luna cea mai slabă iar mai și octombrie cele mai bune, în 2012 diferențele de la o lună la alta au fost mici și, practic, nu mai vorbim despre cea mai bună lună a anului. Acest proces de uniformizare demonstrează că activăm într-o industrie stabilă și puternică care va continua să crească frumos”, punctează Andreia Stavarache.

Potrivit reprezentanților PayU, în 2013 piața va fi influențată de trei factori principali: intrarea unor noi jucători importanți în industrie, consolidarea afacerilor comercianților activi atât ca urmare a îmbunătățirii calității serviciilor cât și a campaniilor de marketing implementate, precum și diversificarea metodelor de plată.

“După mai bine de 8 ani de experiență, știm cât de important este pentru consumator să cumpere cum și când dorește. Anul trecut am introdus Pay by Click  și Pay on Time – plata cu 1 click, respectiv plata automată, precum și serviciul de mobile payments. Anul acesta vom consolida aceste metode de plată, vom dezvolta produse de plată în rate sau prin internet banking și vom optimiza procesul de plată pentru o experiență de cumpărare la fel de sigură, dar din ce în ce mai rapidă și mai confortabilă”, concluzionează Andreia Stavarache. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...