Românii au încredere tot mai mare în cumpărăturile online de vacanţe (analiză)

Economica.net
29 01. 2020
115e4825_edit_05317700

„Comportamentul românilor care îşi cumpără vacanţa de vară încă de la începutul anului, pentru a beneficia de condiţiile de rezervare din programul Early Booking, s-a modificat faţă de anii trecuţi. Astfel, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când turiştii îşi ‘făceau lecţiile’ pe site, unde comparau preţurile la hotelurile din ofertă, destinaţiile şi serviciile oferite în pachet, luau o decizie şi apoi mergeau într-o agenţie pentru a-şi cumpără sejurul offline, de la începutul acestui an vânzările în online au crescut cu 40%”, arată datele agenţiei Christian Tour.

Cristian Pandel, CEO Christian Tour, susţine că românii sunt încă reticenţi când vine vorba despre cumpărături online, mai ales în cazul pachetelor turistice, deşi cifrele arată că atitudinea faţă de e-commerce se schimbă.

„În general, românii sunt încă reticenţi când vine vorba despre cumpărături online, mai ales dacă vorbim despre sume mai mari, aşa cum sunt cele la pachetele turistice. Din fericire, atitudinea faţă de e-commerce se schimbă, iar cifrele înregistrate în online de Christian Tour arată că turiştii încep să se obişnuiască nu doar să caute informaţii pe site-urile agenţiilor de turism, ci şi să achiziţioneze efectiv vacanţa din mediul online. Astfel, de la începutul anului, valoarea totală a vacanţelor cumpărate online, de pe christiantour.ro, depăşeşte 1 milion de euro, ceea ce ne încurajează să facem şi mai multe investiţii în zona online, în sensul îmbunătăţirii serviciilor oferite clienţilor noştri, dar mai cu seamă în optimizarea experienţei de cumpărare online”, a declarat Pandel.

Potrivit sursei citate, începutul anului este perioada în care se înregistrează cele mai mari vânzări de vacanţe. Datorită reducerilor însemnate din programul Early Booking, mii de români îşi rezervă sejurul de vară în lunile ianuarie şi februarie, pentru a beneficia de avansurile mici, de doar 10% din valoarea pachetului, de plata în tranşe şi de discountul care depăşeşte 50% pe unele destinaţii. Condiţiile de plată se aplică atât la cumpărăturile offline, cât şi online.

La fel ca în offline, şi în mediul online cele mai căutate vacanţe în această perioadă sunt sejururile pentru concediul de vară, în staţiuni de litoral din ţară şi străinătate. Astfel, clasamentul destinaţiilor solicitate este condus de Antalya (Turcia), urmată de staţiuni din Grecia (Thassos şi Zakynthos), Bulgaria (Nisipurile de Aur), Egipt (Hurghada) şi România (Eforie Nord şi Mamaia).

Valoarea medie a unui pachet achiziţionat online este în jur de 1.100 de euro pentru două persoane, uşor mai ridicată comparativ cu alţi ani, ceea ce înseamnă că românii şi-au mărit bugetele de vacanţă. Pe anumite destinaţii, precum Antalya şi Egipt, unde turiştii caută şi hoteluri de lux, comanda medie pe site-ul christiantour.ro este de peste 1.500 de euro pentru două persoane.

În această perioadă, reducerile Early Booking maxime sunt de până la 52% din valoarea pachetului. De exemplu, o săptămână de vacanţă în Creta (7 nopţi cazare şi transport avion din Bucureşti) costă 239 de euro de persoană faţă de 507 euro, preţul întreg. În Turcia, în staţiunea Alanya, un pachet care include 7 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele în regim all inclusive şi transport cu zbor charter din Cluj-Napoca poate fi achiziţionat în această perioadă cu 218 euro de persoană faţă de 519 euro.

Christian Tour este cel mai mare operator de chartere de pe piaţa autohtonă. Compania cu capital 100% românesc a fost fondată în 1997 de antreprenorul român Cristian Pandel. Turoperatorul are o poliţă de asigurare de 5 milioane de euro, ceea ce reprezintă un record în turismul local.