Românii au la dispoziţie peste 1.000 de locuri de muncă în străinătate, prin Eures
Conform datelor centralizate de ANOFM, în Malta sunt disponibile 370 de locuri de muncă pentru şoferi de autobuz şi operatori maşini, iar în Italia sunt disponibile 280 de posturi de infirmier, 100 de asistent medical generalist, 40 de asistent medical şi 40 de îngrijitori la domiciliu.
În Suedia sunt 149 de locuri de muncă: 60 sudor, 20 instalator, 20 mecanic naval, 20 montator ţevi, 20 lucrător calificat pe şantiere navale, 8 vopsitor auto, 1 manager grup experţi explorare.
De asemenea, sunt vacante locuri de muncă în Germania (79 de posturi), Cehia (70 posturi), Irlanda (13 posturi), Polonia (11 posturi), Suedia (8 locuri de muncă), Marea Britanie (11 posturi), Austria (6 posturi), Spania (4 posturi), Norvegia (3 posturi), Lituania (3 posturi), Slovenia (2 posturi), Belgia (un post) Danemarca (un post) şi Olanda (un post).