Românii au scos la vânzare în luna septembrie peste 805.340 de telefoane iPhone pe platforma OLX. Cu cât s-a ieftinit iPhone 13

Conform unui raport OLX, cea mai mare platformă de anunțuri generaliste de pe piața locală, lansarea iPhone 14 a influențat masiv cererea și oferta modelelor precedente, în perioada lunii septembrie 2022, când au fost depuse peste 805.340 de oferte iPhone în platformă și s-au înregistrat 6.223.541 de căutări. Modelul iPhone 13 înregistrează cea mai mare scădere de preț, cu 40,46% față de anul precedent.
Ion Dobreanu - vin, 21 oct. 2022, 19:37
Românii au scos la vânzare în luna septembrie peste 805.340 de telefoane iPhone pe platforma OLX. Cu cât s-a ieftinit iPhone 13

Potrivit celor mai recente date de pe platformă, lansarea iPhone 14 a determinat ca prețul mediu al modelelor anterioare să scadă drastic, iPhone 13 fiind cotat la 3.984 de lei în septembrie 2022, spre deosebire de 5.592 de lei în septembrie 2021. Modelul de iPhone 12 a scăzut în preț cu 34,34% față de aceeași perioadă a anului trecut, având un preț mediu pe platformă de 2.484 de lei, iar iPhone 11 ajunge la un preț mediu de 1.747 de lei, cu 21,12% mai convenabil decât în anul anterior.

„În piețele din Vestul Europei unde decizia de cumpărare este condusă de multe ori de spiritul ecologic, prețul telefoanelor iPhone cu ani de fabricație între 2017 și 2020 rămâne relativ stabil. Astfel un iPhone 11 recondiționat se tranzacționează în medie cu 2015 lei cu baterie peste 85% battery health și cu 120 de lei mai mult pentru cele cu baterie nouă. Un iPhone 12 recondiționat se tranzacționază în medie cu 2.687 de lei, telefoane însoțite de 12 luni garanție”, a declarat Andrei Oriță, CEO Concord Service Center.

OLX raportează o scădere atât a cererii, cât și a ofertei atunci când vine vorba de modele mai vechi precum iPhone 11 și 12. În același timp, pentru modelul iPhone 13 există o creștere uriașă în acest an atât a cererii, cu 543%, cât și a ofertei, cu 565%. Regiunea cu cea mai mare cerere și ofertă de iPhone 13 este București – Ilfov, cu 143.729 de căutări și 19.309 de oferte promovate în platforma OLX. Iași și Constanța sunt următoarele orașe din top în ceea ce privește căutarile pentru modelul precedent de iPhone 13 și ofertele promovate.

„Observăm că iPhone rămâne cel mai căutat brand de utilizatorii români de smartphone-uri în septembrie, precedat de brand-ul Samsung. În acest context, prețurile de smartphone-uri iPhone din modelele anterioare au ajuns la scăderi drastice de preț, de până la 40,46%. Utilizatorii OLX care caută cel mai mult brand-ul iPhone în platformă sunt din marile orașe ale țării: București, Constanța, Cluj și Iași”, a spus Cezar Cârligeanu, Head of Sales OLX România, Portugalia și Bulgaria.

Datele OLX arată că modelul iPhone 11 a fost căutat în platformă de către utilizatorii OLX de 13.757 ori, iPhone 13 Pro Max de 12.478 ori, iar modelul de iPhone 12 a înregistrat 10.200 de căutari. În acelși timp, brand-ul Samsung a fost căutat de 3.654 de ori, cele mai căutate fiind modelele Samsung S22, Samsung S21 Ultra și Samsung 22 Ultra.

Despre OLX

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android.

Te-ar mai putea interesa și
NATO trebuie să se concentreze asupra flancului sudic pentru a contracara Rusia – Meloni
NATO trebuie să se concentreze asupra flancului sudic pentru a contracara Rusia – Meloni
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să se concentreze mai mult asupra flancului său sudic şi asupra Africii, a declarat joi într-o conferinţă de presă şefa guvernului......
Renault prezintă interiorul conceptului Twingo la Salonul Auto de la Bruxelles
Renault prezintă interiorul conceptului Twingo la Salonul Auto de la Bruxelles
Varianta de serie a conceptului Renault Twingo este tot mai aproape de momentul prezentării oficiale. Astăzi, la Salonul ...
Germania: Cel mai ridicat nivel al numărului de companii intrate în insolvenţă, din 2009 încoace
Germania: Cel mai ridicat nivel al numărului de companii intrate în insolvenţă, din 2009 încoace
Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă a ajuns în trimestrul patru din 2024 la cel mai ridicat nivel ...
Finlanda va păstra închisă frontiera cu Rusia și permite grănicerilor să respingă intrarea în țară a unor azilanți
Finlanda va păstra închisă frontiera cu Rusia și permite grănicerilor să respingă intrarea în țară a unor azilanți
Finlanda a anunţat joi că intenţionează să menţină închisă frontiera sa cu Rusia şi să prelungească o lege controversată ...