Românii care călătoresc în străinătate, se tem de pierderea banilor şi compromiterea cardului (studiu)

Pierderea banilor, compromiterea cardului, frauda online şi infectarea dispozitivului reprezintă principalele temeri ale românilor, utilizatori de servicii financiare, care călătoresc în străinătate, reiese dintr-un studiu de specialitate, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 12:07
Românii care călătoresc în străinătate, se tem de pierderea banilor şi compromiterea cardului (studiu)

‘Utilizatorii – incluzând persoanele aflate în vacanţă şi pe cele care călătoresc în interes de serviciu – fac numeroase operaţiuni financiare atunci când se află în străinătate, punându-se în pericol atunci când nu sunt protejaţi corespunzător. Studiul a arătat că 45% dintre persoanele care călătoresc sunt de părere că pierderea banilor este una dintre principalele trei ameninţări cu care se pot confrunta în străinătate, iar compromiterea cardului este plasată în Top 3 ameninţări, de către 35% dintre utilizatori’, reiese din studiul realizat de Kaspersky Lab.

Potrivit documentului, temerile exprimate de participanţii la studiu sunt întemeiate, având în vedere că 22% dintre respondenţi au experimentat o astfel de pierdere, iar pentru 8%, călătoria într-o ţară străină a însemnat compromiterea datelor de card.

În schimb, este mai mic numărul respondenţilor care au menţionat infectarea dispozitivului (11%) sau frauda online (20%) printre primele trei motive de îngrijorare atunci când călătoresc. Cu toate acestea, 18% dintre ei susţin au fost victimele infracţionalităţii cibernetice atunci când se aflau în afara ţării.

‘Nu este de mirare că turiştii devin victimele infracţionalităţii cibernetice. 82% se conectează la Wi-Fi oriunde, atunci când sunt în străinătate şi, folosind această conexiune potenţial riscantă, 61% dintre utilizatori fac tranzacţii bancare online, iar 55% fac cumpărături online’, se mai menţionează în comunicat.

Potrivit realizatorilor studiului, fără o protecţie corespunzătoare, acest comportament expune utilizatorii şi banii lor unui risc inutil, dar numai 34% dintre ei folosesc o reţea securizată (VPN) atunci când se conectează la o reţea publică Wi-Fi, în timp ce 18% spun că nu fac nimic pentru a se proteja.

‘În lumea din ziua de azi, permanent conectată, putem călători uşor, în interes de serviciu sau personal, şi rămânem conectaţi. Această capacitate ne aduce oportunităţi incredibile, dar ne expune şi la pericole, dacă nu avem grijă. Este foarte simplu să ne conectăm la o reţea Wi-Fi potenţial nesigură, decât să ne păstrăm obiceiurile normale privind serviciile de online banking sau cumpărăturile online, fără să ne gândim la consecinţe. În timpul vacanţelor de vară, le recomandăm turiştilor să fie mai precauţi, să se gândească de două ori la activităţile online pe care le au în străinătate şi să ia măsuri pentru a-şi proteja banii’, a declarat David Emm, principal security researcher la Kaspersky Lab.

Astfel, pentru a nu pierde bani, utilizatorii ar trebui să se comporte prudent atunci când se află în afara ţării, să fie atenţi unde le sunt cardurile, să se conecteze la Internet cu ajutorul VPN-ului şi să folosească o soluţie eficientă, cum este Safe Money de la Kaspersky Lab, care le permite utilizatorilor să introducă informaţii financiare şi să facă tranzacţii pe orice site bancar sau de e-commerce, într-o manieră sigură, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...