Românii care au făcut softul ce te spionează la serviciu. L-au exportat până şi în America

În urmă cu 10 ani, doi IT-işti şi un economist din Târgu Mureş porneau în business cu două computere, un laptop şi o conexiune internet. Acum, companiile americane, dar şi universităţi de renume din SUA, le cumpără softurile pentru a-şi monitoriza angajaţii. 
Alina Stanciu - mar, 01 oct. 2013, 10:30
Românii care au făcut softul ce te spionează la serviciu. L-au exportat până şi în America

Amplusnet, o companie românească creată în urmă cu 10 ani de trei tineri din Târgu Mureş, a reuşit să se impună pe piaţa americană cu un produs software  prin care corporaţiile monitorizează activitatea angajaţilor lor, gândit iniţial pentru automonitorizare. Cyclope, programul care determină  cât de productivi sunt angajații unei firme, a ajuns pe computerele unor universități de renume din Statele Unite, bănci, companii de asigurări, firme mari de outsourcing, instituții publice și multe IMM-uri sau startup-uri. Cel mai mici clienți de Cyclope monitorizează 3 angajați iar cei mai mari peste 2.000 de angajați. În total, peste 5.000 de companii din întreaga lume au folosit softul târgumureşenilor.

80% din cifra de afaceri, generată de export

Softul celor de la Amplusnet merge la export încă din 2005, când compania de IT a realizat prima versiune, pornind de la un proiect intern pe care l-au extins spre un produs comercial. Acum, aproximativ 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de export, românii având peste 1500 de clienţi străini şi alţi 500 în ţară (clienţi activi care plătesc anual licențele ce permit utilizarea produsului). „Cyclope s-a vândut anul aceste în peste 20 de ţări. Cele mai importante pieţe pentru noi sunt America de Nord (Statele Unite și Canada), India și blocul de tari ex comuniste din Europa (Cehia, Slovacia, Slovenia, Lituania și Letonia). Produsul se vinde și în Australia, Anglia, Spania, Africa de Sud sau Brazilia”, a declarat pentru ECONOMICA.NET  Dan Gurghian, unul dintre fondatorii companiei. Potrivit acestuia, Amplusnet vinde peste graniţe atât direct cât şi prin intermediari, iar partenerii şi i-au găsit pe internet sau pe la diverse târguri de profil. ” De exemplu, avem un partener în Cehia care are distribuția exclusiva în Cehia și Slovacia și care generează vânzări similare cu cele din România. Pentru noi este important să avem parteneri în ţările în care vindem, deoarece fiecare piață are caracteristicile sale. Legislația diferă de la țară la țară, dar și abordarea managerilor legată de acest aspect, de aceea un partener care să știe să prezinte produsul în mod adecvat va maximiza șansele de vânzare”, mai explică managerul.

Primele exporturi, primele sute de dolari

Încă de la început, cei trei parteneri şi-au gândit produsul astfel încât să corespundă exigenţelor externe şi mai ales criteriilor de privacy de pe piața din UE, în care urma sa se integreze şi România. „Încă de la început vânzăriile s-au desfășurat prin intermediul site-urilor noastre, acolo unde fiecare produs este prezentat și promovat. Ca și valoare, primele vânzări s-au încadrat în intervalul de câteva sute de dolari – până la câteva mii de dolari. Pentru a creşte baza de clienți și pentru a fideliza clienții actuali noi am investit în continuu în dezvoltarea de versiuni noi de produs”, mai povesteşte Dan Gurghian. 

Cum au reuşit peste graniţe

Dan Gurghian, managerul care a pornit în afaceri la vârsta de 24 de ani, spune că succesul din afara Romîniei l-au obţinut atât prin politica de preţuri, dar şi prin faptul că oferă un produs prin care angajaţii nu sunt monitorizaţi în mod invaziv. „Noi credem că Cyclope se vinde bine și la export deoarece are raport bun între preț și calitate – pe de o parte, precum și datorită faptului că nu este un soft invaziv. Noi nu spionam activitatea prin capturi de ecran sau scanare de conținut din email-uri, documente sau pagini web ci determinăm cât de activi și de aici cât de productivi sunt angajații. Noi putem pune la dispoziția managerilor o imagine clară a tot ceea ce înseamnă activitate pe computer în compania lor, pornind de la angajat, departament și ajungând la întreaga companie”, mai explică Gurghian. 

De unde au pornit

Amplusnet a fost, la origini, un proiect a doi IT-işti-  Ionel Orza (25 de ani, background în sales și marketing) şi  Adrian Roman (25 de ani, background în programare și project management) şi a unui economist-  Dan Gurghian (24 de ani, background în programare), care s-au susţinut pentru început dezvoltând software la comandă pentru companii din România, SUA, Germania și Olanda. „Investiția inițială a fost minimă, constând în două computere, un laptop, licențe software, conexiune la Internet și multă ambiție”, rememorează Gurghian afirtmând că şi acum, după 10 ani, compania este condusă tot de aceleași persoane care au acumulat însă multe şi diverse cunoştinţe. „Am renunțat la dezvoltarea de software la comanda în momentul în care vânzarea propriilor produse și servicii a depășit nivelul costurilor legate de dezvoltare și promovare. Cyclope a fost primul produs al firmei și s-a născut din dorința de a ști exact cât de activi / productivi eram fiecare dintre noi precum și primii noștri angajați. Cyclope a trecut prin toate fazele de dezvoltare și feedbackul clienților ne-a permis sa-l dezvoltam pana în momentul de fata”, susţine managerul Amplusnet.

Vor parteneriat cu americanii

Compania mizează anul acesta pe afaceri de 2 milioane de lei, din care jumătate din vânzarea softului Cyclope, şi un profit peste cel din 2012, ce a atins 400.000 de lei. „Anul 2013 este unul bun pentru Amplusnet și ambele divizii de business (Cyclope b2b și ibVPN b2c) sunt în creștere. Noi măsuram realizările în versiuni noi de produse și servicii precum și în numărul de clienți activi. Pentru 2014, dorim sa ne îmbunătățim produsele, serviciile și să creștem echipa Amplusnet. Suntem în discuții cu diverse companii cu care dorim să ne asociem în scopul dezvoltării unei prezenţe permanente pe piața nord Americană. Credem că astfel vom creste vânzările în acesta zonă, unde noi credem ca este cel mai mare potențial”, mai spune managerul. Amplusnet are în prezent 15 angajați şi colaborează cu diverse companii din România și din străinătate. „Avem externalizate toate serviciile care nu țin de linia principală de business, precum HR sau contabilitate. De asemenea, lucrăm cu companii care ne ajuta sa ne creștem prezenţa online prin advertising sau creșterea gradului de conversie. Anumite părți din proiectele tehnice sunt externalizate către freelanceri, care preferăm să fie din România”, explică Gurghian.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...