Românii, cei mai numeroşi imigranţi europeni din Germania în 2015

Imigraţia din ţări ale Uniunii Europene (UE) a atins anul trecut un nivel record în Germania, cu peste 685.000 de persoane, cei mai mulţi fiind români, polonezi şi bulgari, care s-au instalat pe teritoriul german în număr foarte mare, notează sâmbătă cotidianul Die Welt, citând statistici oficiale, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - S, 02 iul. 2016, 13:09
Românii, cei mai numeroşi imigranţi europeni din Germania în 2015

În 2015, un număr de 685.485 de cetăţeni ai unor ţări membre ale UE au sosit în Germania, în timp ce 303.036 au făcut cale întoarsă, rezultând un sold net de 382.449, adaugă publicaţia, care a avut acces la datele Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF).

Prima ţară de origine a persoanelor care decid să locuiască în Germania este România, cu 174.779 de sosiţi, urmată de Polonia (147.910), Bulgaria (71.709) şi Croaţia (50.646), nou intrată în UE, potrivit aceleiaşi surse.

Germania, cea mai mare economie a UE, se bucură de o creştere economică de invidiat şi de o rată a şomajului relativ scăzută (6,1%), ceea ce atrage cetăţeni europeni în căutarea unor condiţii de trai mai bune decât în ţările lor de origine. În perioada de vârf a crizei economice şi financiare din ţările din sudul Europei, cohorte de tineri greci şi spanioli au venit să caute un viitor mai bun în Germania.

Limitarea imigraţiei pentru muncitorii europeni a jucat un rol central în campania electorală agresivă care a avut loc în Marea Britanie, unde majoritatea britanicilor au decis, în timpul referendumului din 23 iunie, ieşirea ţării lor din UE.

În Germania, dezbaterea se concentrează mai ales asupra problemei angajaţilor detaşaţi. La fel ca în Franţa şi Belgia, numeroase voci denunţă o mână de lucru originară mai ales din ţări din estul UE, muncitori din această regiune venind să lucreze în exploatări agricole sau abatoare, pentru salarii derizorii.

În aprilie, Berlinul a prezentat un proiect de lege menit să limiteze drastic accesul la ajutoarele sociale pentru imigranţii din alte ţări ale UE.

Potrivit raportului detaliat publicat în Die Welt, 4,1 milioane de cetăţeni din alte ţări ale UE locuiesc în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...