Românii de la AdePlast iau fabrică la Viena pentru că n-au drumuri până la Bucureşti
„De la fabrica din Oradea până la Bucureşti sunt 600 de kilometri pe drumurile pe care le ştiţi, mai puţin decât până la Viena, şi pe ce drumuri. Până la Budapesta sunt 300 de kilometri. De la Oradea vom acoperi piaţa până la Budapesta, iar în zona Vienei căutăm o firmă mică, pe care s-o cumpărăm ca să producem şi să vindem polistiren şi mortare uscate”, a declarat, azi, Marcel Bărbuţ, patronul companiei de materiale de construcţii AdePlast, într-o conferinţă dedicată pieţei de fuziuni şi achiziţii organizate de Wall-Street.ro.
Totodată, Marcel Bărbuţ va intra în parteneriat cu patronii grupului Meffert, pentru a construi o fabrică lângă Kiev. AdePlast a preluat de la Meffert brandul de vopsele Dufa pe pieţele din România şi Bulgaria.
„Voi face din AdePlast o multinaţională”, a mai spus Marcel Bărbuţ, care are planuri de expansiune în toată Europa Centrală şi de Est.
AdePlast a scos anul trecut un profit de peste 3 milioane de euro din afaceri echivalând cu peste 41 milioane de euro. Compania produce adezivi (şi mortare uscate), polistiren şi vopsele în platformele industriale de la Oradea, Ploieşti şi Roman.
„M-am uitat la competitorii noştri din România şi am văzut că avem 27% din piaţă şi 67% din profitul primilor jucători”, a mai spus Marcel Bărbuţ, în cadrul conferinţei.
Cât valorează AdePlast. Vrea bani de la Bursă
Nemulţumit de ofertele de cumpărare a companiei venite de la fondurile de investiţii, patronul AdePlast a ajuns la concluzia că nu se va putea despărţi niciodată de compania sa.
„M-am casatorit cu AdePlast. Nu vreau să vând, îmi doresc să listez compania pe bursă şi să duc compania cât mai sus. Din momentul în care am înfiinţat AdePlast am luat în calcul listarea. Acum, având în vedere gradul meu de îndatorare, cea mai bună metodă de finanţare a dezvoltării este listarea la Bursă”, a continuat Marcel Bărbuţ.
Evenimentul ar putea fi avea chiar în acest an, sau cel mai târziu în următoarele 12 luni, au lăsat să se înţeleagă atât patronul AdePlast, cât şi Lucian Anghel, preşedintele Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
„AdePlast ar putea fi prima companie listată în următoarele 12 luni”, a spus Marcel Bărbuţ.
Fondul de investiţii Advent a oferit 56 de milioane de euro, în anul 2007, pentru preluarea unui pachet de 75% din Adeplast. Fondul de investitii a evaluat atunci compania la circa 75 de milioane de euro. Chiar şi aşa nu am cedat”, a mărturisit Bărbuţ.
Patronul AdePlast a adăugat că a mai primit o ofertă de preluare de 49 de milioane de euro şi din partea companiei de investiţii Oresa Ventures.
„Nu mă văd făcând altceva. Să îmbătrânesc pe o grămadă de bani. Nici nu pot renunţa la conducerea companiei, a mai spus Marcel Bărbuţ, care a fost totuşi, tentat să o vândă, în 2009, când a trecut prin mari dificultăţi.
„Luasem un credit de 25 de milioane de euro, din care investisem 20. Eram la începutul crizei, cu datorii şi cu pierderi de 2 milioane de euro. Auditorul a avut un comportament brutal. A trebuit să fac provizioane mari. Eram pe punctual sa renunt la companie, dar ceva mi-a spus să nu o fac. A fost o decizie bună. Am reuşit să readuc AdePlast pe linia de plutire, şi să obţin profituri tot mai mari”, a mai spus patronul AdePlast.