Românii din Grecia: Vrem să stăm aici. Ne-ar plăcea guvernul vostru
Mara Buzilă locuiește în Atena din 1997 și este reprezentanta unei companii românești în Grecia. Ea a povestit, pentru ECONOMICA.NET, care este sentimentul românilor care trăiesc în Grecia. În contextul în care Grecia este amenințată tot mai serios, de voci tot mai puternice, cu excluderea din zona euro și cu încetarea de plăți. Aceasta ar însemna un dezastru pe scară largă, picaj de 25% la burse și șomaj de 50% în întreaga Europă, potrivit analiștilor.
Cea mai mare frică a românilor care lucrează în Grecia este că, în eventualitatea excluderii Greciei din zona euro, românii vor fi nevoiți să părăsească Grecia, reîntorcându-se în țara natală sau mutându-se în altă țară, ne-a mărturisit Mara Buzilă. O dată datorită amintirilor unei perioade frumoase și prospere, în al doilea rând, copii lor ar suporta greu o adaptare.
„Întoarcerea noastră, momentan, ar fi dificilă, deoarece copii merg la școli aici, lor fiindu-le mai greu să se încadreze în societatea românească. Nivelul de trai a avut de suferit de la izbucnirea crizei. Românii care trăiesc aici au fost afectați prin micșorarea veniturilor lunare, costurile vieții crescând, mai ales pe fondul introducerii unor noi taxe și impozite”, ne-a povestit Mara Buzilă.
Grecia va organiza noi alegeri, dat find că liderii principalelor formaţiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea guvernului. Ce speră românii din Grecia? Doresc un executiv asemănător guvernului din România, agreat de creditorii internaționali, care să negocieze o ameliorare a condițiilor impuse de Fondul Monetar Internațional (FMI). În niciun caz o întoarcere la drahmă.
„Ținând cont de atmosfera care se găsește în Europa, se așteaptă o ameliorare a condițiilor puse de FMI după instalarea unui guvern stabil în Grecia. De genul Ponta, cu FMI. În legătură cu drahma, orice întoarcere este o întoarcere în trecut și nu este dovadă de progres. Grecia nu vrea să nu-și plătească datoriile, dar cere un ritm mai omenesc”, a adăugat Mara Buzilă.
Cine este de vină pentru situația actuală din Grecia? Ce crede populația, chiar și cea de origine română? „De vină sunt țările care au dat împrumuturi Greciei cu scopul de a o subordona mai târziu, politicienii greci și cea mai mică vină o are poporul! O mică vină o are și Dumnezeu, pentru că ca a dat prea mult soare în Grecia”, a conchis sursa.
Alegerile anticipate care au avut loc în Grecia pe 6 mai nu au rezultat într-o coaliţie de guvernare, iar partidele care se opun măsurilor de austeritate convenite în acordul cu instituţiile financiare internaţionale au înregistrat scoruri istorice.
Guvernul elen a convocat noi alegeri pentru 17 iunie. Indiferent de poziţia faţă de măsurile de austeritate, liderii politici eleni susţin în unanimitate menţinerea ţării în zona euro.