Românii economisesc mai mult prin bănci. Depozite de peste 526 de miliarde de lei, în creștere cu peste 10%

Depozitele eligibile (garantate) şi-au continuat tendinţa de creştere din ultimii ani, înregistrând un avans de 10,3% în trimestrul III al acestui an faţă de trimestrul III din 2023, până la 526,7 miliarde lei la 30 septembrie 2024, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare oferite la solicitarea AGERPRES.
AGERPRES - sâm, 26 oct. 2024, 10:41
Românii economisesc mai mult prin bănci. Depozite de peste 526 de miliarde de lei, în creștere cu peste 10%

Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, valoarea totală a depozitelor acoperite s-a majorat cu 11%, ajungând la 321,1 miliarde lei la finele trimestrului III 2024. Menţionăm că depozitul acoperit este acea parte din depozitul eligibil care nu depăşeşte plafonul de acoperire.

Depozitele acoperite reprezentau, la 30 septembrie 2024, 61% din valoarea totală a depozitelor eligibile.

Valoarea totală a depozitelor eligibile ale persoanelor fizice a crescut cu 10,6% comparativ cu aceeaşi dată a anului precedent, până la 307,3 miliarde lei la 30 septembrie 2024.

La 30 septembrie 2024, raportul dintre resursele financiare disponibile calificate ale FGDB şi depozitele acoperite a fost de 2,54%, stabil faţă de sfârşitul anului 2023.

Fondul a menţionat că, potrivit datelor anuale publicate de Autoritatea Bancară Europeană pe site-ul său, în cadrul schemelor de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană FGDB avea, la sfârşitul anului 2023, cel mai ridicat raport dintre resursele financiare disponibile calificate ale fondului de garantare a depozitelor bancare şi depozitele acoperite, de peste trei ori mai mare decât pragul stabilit la nivelul Uniunii Europene.

Numărul deponenţilor garantaţi la instituţiile de credit participante la FGDB era, la 30 septembrie 2024, de 15,9 milioane, din care 14,7 milioane persoane fizice şi 1,2 milioane persoane juridice. Conform sursei citate, 99,5% din numărul total al deponenţilor persoane fizice au depozite de valori mai mici decât 100.000 euro, în echivalent lei, acestea fiind astfel acoperite în întregime de FGDB. Cei care deţin la o bancă sume care depăşesc 100.000 euro (în echivalent lei) beneficiază de acoperirea FGDB doar în limita plafonului aplicabil. În cazul persoanelor juridice garantate, proporţia deponenţilor ale căror depozite sunt sub 100.000 euro este de 96,1%.

Statisticile FGDB indică în ultimii 10 ani o traiectorie de creştere a depozitelor persoanelor fizice, care a fost întreruptă doar în trimestrul I 2022, când s-a declanşat conflictul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina.

Conform reprezentanţilor FGDB, în perioada pandemiei a fost consemnată o creştere accelerată a depozitelor eligibile ale persoanelor fizice, iar dinamica acestui indicator s-a menţinut pozitivă în anii care au urmat.

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Bancară Europeană, pe ansamblul anului 2023, doar şase state din Spaţiul Economic European au înregistrat creşteri de două cifre ale valorii totale a depozitelor acoperite, România situându-se pe locul patru, după Polonia, Lituania şi Liechtenstein.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...