Traficanţi români de ciuperci, reţinuţi în Franţa

Economica.net
29 10. 2011

Treizeci de persoane, în majoritate români şi spanioli, au fost reţinute vineri în departamentul Drome din sud-estul Franţei, într-o operaţiune împotriva contrabandei, a anunţat sâmbătă jandarmeria locală, precizând ca a confiscat peste 600 kilograme de ciuperci, potrivit site-ului Romandie.com.

Ciupercile fuseseră culese ilegal în masivul Vercors, pentru a fi comercializate în Spania, prin intermediul unei reţele de trafic bine puse la punct, a precizat jandarmeria din oraşul Die. Ciupercile confiscate de jandarmi se aflau la bordul a circa zece vehicule înmatriculate în România, Bulgaria şi Spania.

Conform reglementărilor în vigoare, o persoană poate culege numai cinci kilograme de ciuperci pe zi, numai pentru consum personal.