Românii fără reşedinţă în străinătate nu pot vota la ambasade în 9 decembrie
„Cum se întâmplă şi în ţară, nu poţi să votezi decât dacă ai domiciliul într-o anumită parte. Aşa şi în străinătate, legea este foarte clară, poţi să votezi numai dacă ai reşedinţa într-o anumită ţară, cei care se află în tranzit nu pot să voteze. Cei care au un drept legal de locuire pot să voteze. (…)Vorbim de lege, care este foarte clară. Secţii se fac acolo unde sunt comunităţi, legal este să votezi acolo unde ai reşedinţa”, a afirmat Cazanciuc, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, Cazanciuc a subliniat că procedura de vot va fi aceeaşi ca şi la alegerile legislative din 2008, iar românii aflaţi în străinătate pot afla despre modul în care pot vota şi documentele necesare prin care îşi pot atesta domiciliul sau reşedinţa în străinătate din informaţiile afişate pe site-ul MAE, precum şi pe cele ale misiunilor diplomatice.
„Pentru a facilita accesul la informaţii, dincolo de cele aflate pe site-ul MAE, fiecare misiune are informaţii specifice mai ales în ceea ce înseamnă dovedirea dreptului de reşedinţă într-un anumit stat, fiind vorba de vot pe colegiu, importantă este reşedinţa într-un anumit stat. Exact ca şi în ţară, nu poţi să locuieşti la Bucureşti şi să votezi la Suceava, decât dacă încalci legea”, a subliniat oficialul MAE.
Ministerul de Externe asigură şi posibilitatea apelării la un telefon verde – 0800 800 407 – la care românii pot afla sâmbătă şi duminică informaţii despre procesul de vot.
Oficialul MAE a precizat că studenţii români aflaţi la studii în străinătate pot vota în secţiile de votare din ţara unde studiază în baza dovedirii că au drept de reşedinţă în statul respectiv.
„Noi operăm cu o noţiune care se numeşte reşedinţă, care este văzută diferit de legislaţia fiecărui stat. Evident, studenţii care se află la studii au un drept legal de şedere. Dovada dreptului de şedere se face diferit de la stat la stat. Pentru anumite ţări se eliberează permise de şedere, pentru alte ţări, cum este SUA, viza de studii dovedeşte că ai un drept legal de şedere”, a precizat Cazanciuc.
MAE a organizat în afara ţării 306 secţii de votare în 95 de state, la fel ca şi la referendumul din 29 iulie, lista acestora putând fi consultată la secţiunea dedicată alegerilor parlamentare 2012 de pe site-ul ministerului.
Procesul de votare în străinătate va începe sâmbătă, ora 22.00 a României, la secţia din Auckland, în Noua Zeelandă, urmând să se încheie luni dimineaţă, ora 7.00 a României, odată cu închiderea secţiilor de pe Coasta de Vest din SUA şi Canada.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susţinut marţi că românii aflaţi în tranzit în diferite state la data alegerilor parlamentare pot vota la ambasadă.
El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti dacă persoanele care se află în tranzit în diverse ţări, sunt turişti sau se află în vizită la cineva, au dreptul să voteze. Jurnalistul a arătat că a fost primită o sesizare din partea unui cetăţean din Germania, care a spus că nu vor putea vota decât cei care au reşedinţa în respectiva ţară.
„Pot merge în cele 306 secţii de vot înfiinţate de Ministerul Afacerilor Externe, se regăsesc pe site-ul MAE. Există ambasada. Nu cunosc conţinutul acestei scrisori, dar, dacă este cineva care este în tranzit, se poate vota doar la ambasadă”, a spus Zaharescu.