Românii ignoră litoralul românesc de 1 mai. Sub 15% din capacitate ocupată, mult sub anii trecuți. Turcia, Grecia și Egipt, topul destinațiilor externe
Destinaţiile din ţară sunt cam aceleaşi, nu au apărut destinaţii noi. Litoralul s-a vândut mai slab ca în alţi ani, şi nici nu au fost multe hoteluri deschise de 1 Mai pe litoral. Zonele de balneo-munte s-au vândut ceva mai bine, oricum sub nivelul la care ne aşteptam”, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, CEO al touroperatorului Paralela 45, citat de News.ro.
”În străinătate, s-a vândut foarte bine Egipt, Hurghada/ Sharm, câteva chartere pe insulele greceşti, Bulgaria (şi ca urmare a anulării tuturor restricţiilor), individuali Grecia-Thassos în primul rând, şi câteva chartere pe Antalya, adaugă el.
În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru vacanţa de 1 Mai, acesta variază de la 150 euro în Bulgaria, la 200-250 euro pentru Grecia. Cei care au mers pe cont propriu au ajuns la 500/550 euro pentru chartere şi la 200-300 euro în zona de balneo şi de munte.
”În acest an, ne dorim să „revitalizăm” destinaţiile tradiţionale, care, odată scăpate de ” stresul” Covid, trebuie să îşi revină. Spania îşi revine, pentru că nu s-a putut călători în ultimii ani, Italia la fel, aici vor călători mult mai mulţi turişti. Se vor relua acum grupurile în Thailanda, care se deschide, anulând restricţiile, precum şi Indonezia. Israelul s-a redeschis, am început să organizăm grupuri, primul grup fiind în luna mai. Reluăm de asemenea şi Israel – Iordania, Iordania fiind un succes al ultimilor 2 ani. Am lansat Uzbekistan şi merge foarte bine”, adaugă Alin Burcea.
El precizează că, pe litoral, chiar dacă s-au deschis unele hoteluri, nu sunt deschise şi alte atracţii.
”Sunt deschise restaurantele din Constanţa, pentru că funcţionează tot anul. La fel şi în staţiunile din zonele de balneo şi munte”, mai spune Alin Burcea.
La rândul său, Corina Martin, proprietar al agenţiei de turism Mistral Tours, a declarat pentru News.ro că 30.000 de turişti sunt în acest weekend pe litoralul românesc, atraşi de festivaluri, de cluburi şi de vremea bună. Între festivaluri, sunt Sunwaves Festival, Festival du Bonheur Mamaia şi Costineşti Festival ”Beach, Please”.
Peste 100 de unităţi de cazare sunt deschise în acest weekend pe litoral.
”Faptul că evenimentele anunţate pe litoral precum şi că pretrecerile din cluburi vor fi fără restricţii – după doi ani de pandemie – relevă într-o manieră corectă preferinţele turiştilor în acest an cu privire la weekend-ul de 1 Mai pe Litoral. Aşadar, discutăm despre un procent de 80% în hotelurile din Mamaia si Mamaia Nord, Costineşti şi Vama Veche şi 60% în sudul litoralului, acesta fiind şi topul staţiunilor pentru acest weekend. Evident, sunt preferate hotelurile situate în apropierea cluburilor sau locurilor unde sunt anunţate evenimente”, a declarat Corina Martin, pentru News.ro.
Ea precizează că sunt mulţi participanţi din Europa de Vest la Festivalul Sunwaves, la fel ca la fiecare ediţie, o categorie de turişti mai puţin dependentă de factorii economici, financiari sau geopolitici.
”Însă, cu toate acestea, numărul rezervărilor şi al turiştilor aşteptaţi se situează sub nivelul normal al anului 2019 (din aceeaşi perioadă). Tarifele pornesc de la 113 lei/noapte pentru două persoane, sumă ce acoperă doar cazarea, fără masă sau alte servicii, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord. Pe de altă parte, în Mamaia, o noapte de cazare pleacă de la 230 de lei pe noapte (camera dublă) şi poate ajunge la 225 de euro în funcţie de hotel şi facilităţi”, spune Corina Martin.
În Costineşti, preţurile la cazare variază de la 160 de lei/noapte la pensiuni şi pot ajunge până la 574 de lei pe noapte. În Vama Veche o noapte de cazare a ajuns să coste la hotel 300 de lei sau chiar 400 de lei, iar tarife mai mici se pot găsi la pensiuni sau persoane particulare.
”Operatorii de pe litoral asigură că startul sezonului estival se dă în cele mai bune condiţii. Pe plaje au fost amenajate deja beach-baruri şi s-au instalat umbrele şi şezlonguri şi conform victoriei obtinute de Patronatul RESTO, Guvernul a aprobat prin Ordonanta de urgenţă şi posibilitatea ca şi pe plajele noi să poată fi amenajate şezlonguri, umbrele şi beach baruri mobile”, adaugă ea.
Sezonul 2022 aduce foarte multe noutăţi la capitolul “Cazare” în staţiunile româneşti de la Marea Neagră, de la hoteluri nou construite până la reamenajări şi redecorări interioare.
”Proprietarii şi administratorii de hoteluri de pe litoralul nostru au înţeles că preferinţele turiştilor şi criteriile în funcţie de care aleg cazarea s-au schimbat în ultimii ani. Primează calitatea serviciilor, precum şi confortul, curăţenia, românii fiind dispuşi să plătească mai mult, dar să şi primească un pachet complex. De aceea, s-au făcut investiţii în crearea unor locuri de joacă pentru copii, spaţii de recreere, spa-uri etc. În plus, nu doar că au fost îmbunătăţite condiţiile de cazare în hoteluri mai vechi, preluate de noi investitori care le-au renovat, dar au apărut şi unităţi de cazare noi”, afirmă Corina Martin.
De asemenea, platforma hotelieră online Travelminit.ro propune câteva locuri atipice din România, sate pitoreşti sau chiar rezervaţii naturale ascunse, pe care turiştii români le-au redescoperit în ultimii ani.
”România este o ţară cu un potenţial turistic imens, cu posibilităţi de agrement pentru toate gusturile, cu destinaţii care satisfac atât nevoia de linişte şi de odihnă în inima naturii, cât şi pofta de aventură, de experienţe pline de adrenalină. Iar acest lucru s-a văzut cel mai bine în ultimii doi ani, când, pe fondul pandemiei şi al restricţiilor de circulaţie, turiştii au ales să călătorească în ţară, să redescopere locurile cu adevărat spectaculoase pe care le avem la fiecare pas”, arată platforma.
Reprezentanţii Travelminit.ro spun că încă mai sunt numeroase destinaţii şi atracţii care merită să fie cunoscute.
„Observăm o creştere tot mai mare a interesului pentru destinaţiile interne, România a devenit o ţară tot mai căutată de turişti, ceea ce ne bucură enorm. Tocmai din acest motiv, Travelminit.ro încearcă în mod constant să îşi extindă oferta de cazare, să pregătim pachete complexe, la preţuri accesibile, astfel încât să acoperim cât mai multe dintre nevoile clienţilor noştri. Vara este la doi paşi, aşa că ne pregătim să debutăm în forţă în sezonul estival”, spune Rita Szilveszter – expert online marketing Travelminit.