Românii nu mai merg la stomatolog. Nici măcar copiii nu au gratuitate absolută

Economica.net
03 10. 2012
stomatolog_control_28690600

„Din păcate, numărul celor care solicită tratament dentar scade de la un an la altul, din cauza crizei. Sunt oameni care nici nu mai vin pentru un tratament complet, ci doar cât să-şi potolească durerea”, a mai declarat Brezoescu, miercuri, la conferinţa de presă din deschiderea Congresului Internaţional de Medicină Dentară.

Cu acelaşi prilej, medicul a criticat faptul că, an de an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) micşorează plafonul acordat medicilor stomatologi pentru tratamente, astfel că banii se termină „după două proteze”.

„Din păcate, medicina dentară este cea mai vitregită. Alocaţia pe cap de locuitor este de 70 de bani pe an. CNAS alocă un plafon pentru tratamentelele dentare cabinetelor care sunt în contract cu Casa, în valoare de 1.000 de lei. Din aceşti bani, ar putea fi puse două proteze. Dacă nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea câtorva carii simple, câteva extracţii şi cam atât”, a mai spus Brezoescu.

În acest context, Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice cere CNAS să încheie contract de asigurări de sănătate direct cu pacienţii, şi nu cu medicii.

„Cred că este cazul ca pacienţii să încheie direct contract cu CNAS şi, astfel, fiecare om să ştie de ce servicii poate beneficia”, a afirmat Brezoescu.

În Capitală, sunt 3.900 de medici stomatologi, dintre care mai puţin de 10 la sută, respectiv 300, au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Potrivit medicilor, dacă toţi stomatologii ar încheia contract cu Casa, atunci plafonul alocat fiecărui cabinet ar ajunge, probabil, la doi-trei lei.

Totodată, în Bucureşti funcţionează 130 de cabinete stomatologice şcolare, banii alocaţi tratamentelor ajungând pentru mai puţin de 100.000 de copii, mai spun medicii.

La aceeaşi conferinţă de presă, Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice din România a atras atenţia asupra necesităţii educării populaţiei privind importanţa igienei bucale.

Printre temele dezbătute la congres se numără „Medicina dentară- dialog între generaţii”, care aduce faţă în faţă medici din generaţii diferite, îmbinând noutatea cu experienţa, factori care contribuie la un tratament eficient al afectiunilor dentare, a subliniat dr. Brezoescu.

De asemenea, stomatologii vor discuta despre profilaxia dentară şi rolul medicului dentist în informarea populaţiei privind afecţiunile dentare, propunerile Uniunii privind prevenirea afecţiunilor orale, dar şi demamarea sistemului de telemedicină- o soluţie în educaţia medicală continuă a medicului dentist.