Românii plătesc printre cele mai mici tarife din UE la apelurile mobile naţionale

Economica.net
06 08. 2013
telefonie_telefon_mobil_roaming_80918900_03573200

Executivul UE precizează că utilizatorii telefoniei mobile plătesc tarife extrem de diferite pentru aceleaşi servicii, raportul între preţuri la nivel comunitar putând fi şi de 1 la 8, potrivit unui comunicat transmis marţi.

Cea mai mare diferenţă vizează apelurile mobile naţionale. Astfel, între Lituania, ţara cu cele mai mici tarife (o medie de 1,9 eurocenţi pe minut), şi Olanda, ţara cu cele mai mari tarife (14,7 eurocenţi), există o diferenţă de 774%.

Printre ţările cu tarife mai mici se mai numără Letonia (3,5 eurocenţi), Bulgaria (4,4 eurocenţi), Polonia (4,6 eurocenţi), Estonia şi Ungaria (fiecare cu 6 eurocenţi).

La polul opus al clasamentului, Olanda este urmată de Luxemburg (14,6 eurocenţi), Belgia (13,8 eurocenţi), Malta şi Spania (fiecare cu 13 eurocenţi).

Tariful mediu pe minut la nivelul Uniunii Europene este de 9,1 eurocenţi.

Aceste diferenţe de preţ nu pot fi explicate prin diferenţe de calitate, prin diferenţe privind costul de prestare a serviciului sau prin diferenţe între ţări în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a consumatorilor, notează CE.

În cazul altor categorii de bunuri şi servicii de bază din cadrul pieţei unice europene, diferenţele de preţ sunt mult mai mici. De exemplu, un litru de lapte costă între 0,69 euro şi 0,99 euro oriunde în UE, diferenţa de preţ fiind de 43%. În cazul unei achiziţii ocazionale, cum ar fi un iPad, diferenţa de preţ este de doar 11% la nivelul UE.

„Din aceste cifre reiese clar faptul că cele 28 de pieţe de telecomunicaţii naţionale din Europa nu aduc consumatorilor aceleaşi avantaje pe care le-ar genera o piaţă unică. Este esenţial să se ia rapid măsuri la nivelul întregii UE pentru a realiza o piaţă unică veritabilă şi un grad optim de conectare la nivelul întregului continent”, a declarat Neelie Kroes, comisarul european pentru Agenda Digitală şi vicepreşedinte al CE.

În septembrie, Comisia Europeană va prezenta un nou pachet legislativ destinat să consolideze piaţa unică a telecomunicaţiilor.