Românii pot afla dacă au risc de a dezvolta cancer pulmonar cu ajutorul unui test online
Testul online este lansat cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului (4 februarie), scrie Agerpres.
„Testul poate reprezenta un prim pas în procesul de informare despre cancerul pulmonar. Acesta se bazează pe doar 10 întrebări la care se poate răspunde în mai puţin de 5 minute. În cazul în care persoana care face testul intră în grupul de risc pentru cancer pulmonar, se recomandă un consult la medicul de familie. Acest test nu pune un diagnostic medical, ci reprezintă un instrument accesibil de conştientizare a riscurilor de a dezvolta o boală gravă, cât şi un îndemn la acţiuni de prevenţie”, afirmă Cezar Irimia, preşedinte FABC, citat în comunicat.
Potrivit statisticilor, în fiecare an, în România sunt diagnosticate peste 11.000 de cazuri noi de cancer pulmonar diagnosticate, 75% dintre acestea în stadii avansate, când opţiunile terapeutice sunt limitate. Peste 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în 2018 din cauza acestei afecţiuni.
„Rolul medicului de familie este extrem de important, fiind primul punct de contact al pacientului cu sistemul de sănătate şi cel care poate interpreta simptomele şi evalua riscul de cancer pulmonar, în funcţie de care poate trimite pacientul către un medic pneumolog pentru un diagnostic de precizie. Recomand persoanelor ce manifestă o tuse persistentă, respiraţie îngreunată, scădere în greutate, să meargă la medicul de familie pentru un consult amănunţit. Din perspectiva politicilor de sănătate, se impune implementarea unei proceduri accelerate de diagnostic, pentru a elimina timpii ce se pierd de la identificarea simptomelor specifice la diagnosticare şi mai apoi tratament”, a declarat dr. Dina Mergeani, preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), potrivit sursei citate.
Vizita la medicul de familie în mod regulat şi investigaţiile recomandate de către acesta pot reprezenta oportunităţi importante de identificare a cancerului pulmonar în stadii incipiente. Datele Eurostat arată că 42% dintre români nu merg nici măcar o dată pe an la medicul de familie, lipsa cunoştinţelor despre sănătate, teama de diagnostic, relaţia medic-pacient, lipsa accesului la servicii medicale, fiind câţiva dintre factorii care determină neprezentarea la medicul de familie.