Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur şi în luna ianuarie 2021
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Conform MFP, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4-27 ianuarie de la unităţile Trezoreriei Statului, între 4-25 ianuarie prin Compania Naţională Poşta Română pentru mediul rural şi 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Naţională Poşta Română.
„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni”, se arată în comunicatul MFP.
Nu în ultimul rând, investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.
„Alternativa de economisire a Ministerului Finanţelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câştigurile aferente fiind neimpozabile”, spun reprezentanţii MFP.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor Publice în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Potrivit MFP, prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secţiunea Datorie publică), www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.