Românii preferă escapadele în perioada Crăciunului, în locul sejururilor clasice cu conţinut exclusiv culinar

Comportamentul turistului român s-a schimbat în ultimii ani în privinţa locurilor alese pentru petrecerea Sărbătorilor de Crăciun, în condiţiile în care tot mai des ies din sfera spaţiului familial, preferând sejururi cu activităţi dinamice şi diverse, în detrimentul celor clasice cu conţinut exclusiv culinar.
Economica.net - sâm, 21 dec. 2019, 10:42
Românii preferă escapadele în perioada Crăciunului, în locul sejururilor clasice cu conţinut exclusiv culinar

„Se constată o schimbare în comportamentul turistului care solicită pachete de Crăciun: se caută locaţii/destinaţii care oferă, pe lângă serviciile tradiţionale de masă, diverse activităţi. Este o trecere de la clasicele sejururi al căror scop era exclusiv culinar spre cele cu conţinut dinamic. Din ce în ce mai mulţi clienţi ies din sfera familială de Crăciun şi caută o escapadă”, a afirmat Cosmin Marinof, directorul general al Travel Brands, compania care deţine agenţiile Dertour din România.

Turiştii români care vor să petreacă Revelionul în afara ţării aleg din ce în ce mai mult destinaţiile calde precum Maldive, Thailanda, Zanzibar, Dubai, Republica Dominicană, Mexic sau Egipt.

Potrivit sursei citate, cea mai scumpă vacanţă pentru Revelionul din acest an, vândută într-o agenţie Dertour din România, a costat 40.000 de euro. „Cei trei adulţi şi trei copii care merg în Maldive vor petrece un sejur de opt nopţi la hotelul Dusit Thani Maldive, în două camere water pool villa (o căsuţă pe apă), cu zbor inclus. Resortul este localizat pe insula Mudhdhoo Island în Baa Atoll, înconjurată de o frumoasă barieră de corali. Clienţii au asigurată masa în regim de demipensiune, mic dejun şi cină, cu cina festivă de Revelion inclusă”, spun reprezentanţii agenţiei.

De asemenea, cea mai scumpă vacanţă de Crăciun, dar care acoperă şi Revelionul, vândută într-o agenţie din România a companiei menţionate, este în Australia, pentru o persoană, în valoare de 10.130 euro. Turistul român va face, în perioada 24 decembrie – 10 ianuarie, un circuit pe teritoriul Australiei, în oraşe precum Melbourne, Sidney, Brisbane, Goold Coast, cu cazări cu mic dejun.

Pe de altă parte, cel mai scump Revelion vândut pentru o destinaţie din România este un apartament la hotelul Alpin din Poiana Braşov închiriat de un cuplu, care a costat în jur de 2.000 de euro pentru cinci nopţi, cu mic dejun şi cină, iar cel mai scump pachet de Crăciun presupune patru nopţi cu demipensiune la hotel Teleferic din Poiana Braşov, tot pentru un cuplu, şi a costat 1.300 de euro.

Pentru Revelionul 2020, ca şi pentru Crăciun, principalele destinaţii externe vândute în agenţiile menţionate au fost Maldive, Thailanda, Zanzibar, Dubai, Republica Dominicană, Mexic, Egipt şi Austria, iar cele interne sunt cele din zonele clasice Bucovina, Maramureş, Băile Felix şi Valea Prahovei.

Din totalul pachetelor vândute pentru sărbătorile de iarnă, cele mai multe (aproximativ 60% din total) au fost pentru Revelion. Pentru destinaţiile externe, preţul mediu al unui pachet a fost de circa 1.000 de euro de persoană în perioada Crăciunului şi 1.400 euro pentru Revelion, iar pentru cele interne – 1.500 de lei pentru sărbătorile de Crăciun şi 2.500 lei pentru Revelion.

„Turiştii care nu s-au hotărât până acum unde să plece de Revelion sau de Crăciun pot prinde o ofertă last minute, unde tarifele sunt mai mici cu 10-25% faţă de cele normale. Astfel de pachete pot fi cumpărate pentru resortul Green Village din Delta Dunării, pentru Covasna sau o serie de destinaţii externe”, a spus Cosmin Marinof.

*** Şi în cazul agenţiei Paralela 45, una dintre cele mai căutate destinaţii pentru Crăciun a vizat un sejur cu activităţi dinamice, respectiv o vizită în Laponia, „Ţara lui Moş Crăciun”.

„Este al patrulea an consecutiv în care Paralela 45 are în ofertă pachete de vacanţă în Ţara lui Moş Crăciun, prin operarea, împreună cu Tarom, a unui zbor charter. Turiştii, în special familii cu copii, au ocazia să îi întâlnescă pe Moş Crăciun şi pe soţia lui, vizitează Santa Park, pescuiesc la copcă şi fac safari cu husky, într-un cadru natural unic. Un sejur de cinci zile, cu zbor operat de compania Tarom, cazare la hotel de patru stele, transferuri, taxe de aeroport, a costat de la 1.990 de euro/adult şi de la 1.661 de euro/copil”, a afirmat Alin Burcea, CEO al tour-operatorului.

Printre destinaţiile solicitate de români pentru Revelion se află Iordania, Thailanda, Dubai şi Antalya, ultima fiind printre cele mai căutate vacanţe în tot timpul anului 2019.

„Cele mai căutate destinaţii pentru sărbătorile de iarnă au fost Antalya, Egipt, Iordania, Dubai, Thailanda, Malta. Iordania este una dintre destinaţiile cerute de Revelion. O vacanţă de Revelion costă 1.299 de euro de persoană pentru opt nopţi de cazare la hoteluri de patru şi cinci stele. În tarif sunt incluse: biletul de avion dus-întors, transferurile, taxele de aeroport, şapte cine, cina festivă de Revelion la un hotel în Aqaba, ghid local, însoţitor roman de grup, vizite şi excursii la Amman, Madaba, Muntele Nebo, Marea Roşie, Betania, Marea Moartă, Petra, plimbare cu jeepul în deşertul Wadi Rum. Thailanda, ţara orhideelor, a templelor aurite, este o altă destinaţie cerută de Revelion, datorită temperaturilor ridicate. O vacanţă de opt nopţi costă 1.845 de euro/persoană. Pachetul incluse opt nopţi de cazare cu mic dejun la hoteluri de cinci stele, cinci nopţi în Pattaya şi trei nopţi în Bankok, biletele de avion, taxe de aeroport, transferuri, tur de oraş cu ghid local în Bankok, însoţitor român de grup, taxa de viză şi procesare acte”, a mai spus Burcea.

Potrivit sursei citate, Dubai, o destinaţie accesibilă românilor, este locul distracţiei în parcurile tematice, pentru plajă şi shopping într-un sejur de şapte nopţi care include şi Revelionul. Pachetul include biletele de avion cu plecări din Bucureşti şi Cluj-Napoca, transferuri, taxe de aeroport, cina de Revelion, şi porneşte de la 1.055 de euro/persoană. Antalya, un pachet de cinci nopţi, la un hotel de cinci stele, transport cu avionul cursa charter, transferuri, taxe de aeroport, asistenţă turistică în limba română la destinaţie, care porneşte de la 570 de euro.

***Reprezentanţii turoperatorului Christian Tour au semnalat că românii care aleg anul acesta să petreacă vacanţa de Crăciun şi Revelion în ţară preferă hotelurile care oferă, pe lângă cazare şi masă, şi alte servicii precum sesiuni de wellness în salină, băi cu aburi, saune, clase de aqua-zumba şi aqua-gym sau petreceri tematice la piscină, susţin reprezentanţii turoperatorului Christian Tour.

De asemenea, sunt solicitate şi destinaţiile „clasice” de sărbători precum staţiunile de pe Valea Prahovei, zona Rucăr-Bran, Fundata, Moeciu, dar şi litoralul românesc.

Potrivit Christian Tour, solicitările pentru staţiunile balneare, în special acolo unde hotelierii au investit în centre spa şi wellness, au crescut cu aproximativ 15% comparativ cu anul trecut.

În ceea ce priveşte preţurile, în medie, tarifele pentru pachetele de Revelion în staţiunile balneare sunt mai mici decât cele în unele zone montane. De exemplu, pentru un sejur la un hotel de 4 stele în Băile Herculane un cuplu plăteşte, în medie, 3.300 lei/cameră, în vreme ce în Sinaia tariful mediu la un hotel de 3 stele este de 4.000 lei/cameră. Însă, şi în staţiunile balneare sunt hoteluri mai scumpe, astfel că la un hotel de 5 stele din Băile Felix tariful mediu pentru un pachet de Revelion creşte la 6.000 de lei/cameră.

Pe de altă parte, românii care au ales destinaţiile externe au preferat circuitele culturale în Europa, pachete care includ transport cu autocarul, cu preţuri de la 350 de euro. Un astfel de sejur solicitat de români este: „Crăciun în paşi de vals la Viena”.

„În privinţa destinaţiilor exotice, anul acesta au fost foarte multe solicitări şi, implicit, rezervări, pentru sejururi în Dubai, Thailanda, Caraibe (Republica Dominicană, Cuba şi Mexic), mai ales pentru Revelion. Cei care au achiziţionat din timp pachetele turistice au beneficiat şi de preţuri foarte bune, respectiv de la aproximativ 900 de euro/persoană pentru un sejur de 7 nopţi în Dubai de Revelion”, spun reprezentanţii Christian Tour.

Nu în ultimul rând, destinaţia Egipt a înregistrat un succes pentru turoperatorul român, acesta operând un zbor charter pe săptămână „all year around”.

„Pentru plecarea de Revelion în Hurghada, charterul avea toate locurile rezervate încă din luna octombrie, motiv pentru care am suplimentat cu încă un zbor”, au precizat sursele citate.

***În ultimii ani, trendul a fost ca turiştii să se orienteze către destinaţii însorite. Vor plajă, relaxare, servicii superioare, aşa că pentru finalul de an şi ianuarie sunt la mare căutare destinaţiile exotice, Thailanda, Egipt, Dubai, afirmă şi directorul de marketing al Cocktail Holidays, Maria Goicea.

„Pentru noi, Cocktail Holidays, destinaţia vedetă a acestui sfârşit de an a fost Egipt, deoarece foarte mulţi turişti au ales o vacanţă de Crăciun sau de Revelion în Hurghada, Sharm el Sheikh sau un circuit plus minisejur în ţara faraonilor. De altfel, în ultimii ani, a devenit tradiţie pentru turiştii noştri o vacanţă în Egipt. Pentru Revelion locurile la avion pentru plecările din Bucureşti s-au epuizat deja. Mai avem doar câteva locuri pentru plecarea din Cluj”, a precizat Goicea.

Potrivit acesteia, tarifele încep de la 755 eur/pers pentru un Sejur de 7 nopţi la un hotel de 4 stele cu all inclusive, cina festivă Revelion, transport cursă charter, transfer de grup aeroport/hotel/aeroport, taxe de aeroport, asistenţa turistică în limba română, asigurarea medicală şi STORNO – Cocktail Travel Protection indiferent de vârstă şi, ca bonus, transfer intern de grup din diverse oraşe ale ţării către aeroport.

Cocktail Holidays a avut şi pachete pentru destinaţii precum Dubai. De altfel, cel mai scump pachet vândut pentru sărbători a fost în Dubai şi a costat 8.725 de euro, pentru cazare hotel 5 stele Deluxe, cazare şapte nopţi cu mic dejun, cina festivă de Revelion, zbor Fly Dubai Bucureşti – Dubai, transfer privat, asigurare medicală şi storno.

***Daniela Toncu, director de leisure la agenţia Happy Tour, a declarat că pentru Crăciun, pe lângă vacanţele interne în Maramureş, Bucovina şi staţiunile montane, turiştii au optat şi pentru destinaţii pentru copii, precum Laponia sau Disneyland Paris.

„Dacă vorbim despre Crăciun, bineînţeles, pe lângă tradiţionalele vacanţe interne, în Maramureş şi Bucovina, sau în staţiunile montane, turiştii s-au orientat către destinaţii pentru copii, cum sunt Laponia şi Disneyland Paris. Pentru că exista chartere către Ţara lui Moş Crăciun, părinţii au ales să dea curs solicitărilor copiilor şi, chiar dacă este o vacanţă costisitoare, este cel mai bun moment pentru a o efectua. Am avut turişti anul acesta care au ales Laponia, preţul pentru o familie, cu 2 copii, fiind de aproximativ 7.700 de euro, cu demipensiune. Cum la Disneyland Paris, de la începutul lui ianuarie şi până în mai este Frozen Celebration, inspirat din legenda Frozen, am avut multe solicitări încă de la început de decembrie pentru astfel de pachete. Având o ofertă foarte bună, cu demipensiune inclusă, de la 1.005 euro 2 adulţi şi un copil, 3 nopţi, 4 zile de intrare în ambele parcuri (fără bilet de avion), cererea a fost mare”, a explicat Toncu.

Ea a precizat că, pentru Revelion, s-a optat pentru destinaţii însorite, precum Dubai, Oman, Cancun, Republica Dominicană, pachete căutate în special de cei care lucrează foarte mult în timpul anului, iar pentru Revelion vor doar relaxare la soare. Tarifele pornesc de la 1.500 -2.000 de euro de persoană pentru 7 nopţi, în funcţie de destinaţie.

„Sunt şi turişti care vor să fie de Revelion pe pârtie, aşa că am avut cerere şi pentru principalele staţiuni de schi din Austria, Franţa şi Elveţia. Având ski pass-uri incluse, tarifele pornesc de la 1.000 de euro de persoană, cu transport cu avionul şi cazare la 4 stele”, a mai spus reprezentanta Happy Tour.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...