Românii preferă să petreacă sărbătorile de iarnă în ţară, cu un buget mediu de 1.000 de lei de persoană

Economica.net
08 12. 2014
revelion_32006400_52560000

Conform studiului, 65% dintre respondenţi plănuiesc să plece în vacanţă în iarna aceasta şi cei mai mulţi (76%) preferă oraşe sau staţiuni de munte din România.

În topul destinaţiilor din România alese de români pentru vacanţa de iarnă se află Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, dar şi staţiuni precum Băile Felix, Tuşnad, Gura Humorului şi Sovata. Conform studiului realizat în luna noiembrie de HotelGuru.ro, activitatea principală de vacanţă este relaxarea, 51% dintre respondenţi intenţionând să petreacă sărbătorile în hoteluri cu centre spa şi wellness.

Studiul a reliefat şi că bugetul considerat rezonabil de turiştii romani pentru un sejur în România variază între 600 şi 1.000 de lei/persoană.

Cei care aleg să îşi petreacă vacanţa de iarnă în străinătate optează pentru o destinaţie apropiată, cu posibilitate de ski, cum ar fi Austria, Bulgaria şi Franţa, dar şi Germania, Ungaria şi Marea Britanie. Nu lipsesc nici destinaţiile exotice, precum Emiratele Arabe Unite – Dubai şi insulele din Caraibe.

La capitolul activităţi, în timpul vacanţelor de iarnă relaxarea la spa sau wellness ocupă locul principal (51%) în preferinţele românilor, 47% dintre ei preferă să fie alături de persoana iubită, într-un cadru romantic, pe când 45% doresc să facă excursii în natură, iar 37% să viziteze oraşe. Cei mai mulţi ar prefera să călătorească cu soţul/soţia sau prietenul/prietena (59%), pe când 37% cu familia, iar 23% cu prietenii.

Pentru destinaţiile din străinătate 34% dintre români au răspuns că preţul rezonabil ar trebui să fie între 300 şi 500 de euro de persoană.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.380 de respondenţi din România, care au participat online pe site-ul portalului de rezervări hoteliere.