Românii produc cele mai puţine deşeuri municipale pe cap de locuitor din UE, dar nu le reciclează

Cu mai puţin de 300 de kilogram pe cap de locuitor România şi Polonia au fost în 2015 ţările din Uniunea Europeană cu cele mai mici cantităţi de deşeuri generate, la polul opus fiind Danemarca (789 de kilograme pe cap de locuitor), arată datele publicate luni de Eurostat.
Economica.net - lun, 30 ian. 2017, 13:34
Românii produc cele mai puţine deşeuri municipale pe cap de locuitor din UE, dar nu le reciclează

La nivelul Uniunii Europene, cantitatea de deşeuri municipale generată a fost de 477 kilograme pe cap de locuitor, în scădere cu 9% comparativ cu vârful de 527 kilograme pe cap de locuitor înregistrat în 2002, dar în creştere comparativ cu 474 kilograme în 2014, fiind vorba de prima creştere anuală înregistrată după 2007.

De asemenea, datele Eurostat arată că în 2015, la nivelul UE, 29% din deşeurile municipale au fost reciclate, alte 28% au fost depozitate în gropile de gunoi, 26% au fost incinerate şi 17% au fost transformate în compost. În rândul statelor membre, reciclarea şi compostarea au reprezentat peste două treimi din tratarea deşeurilor în Germania (68%), şi pentru mai mult de jumătate în Austria şi Slovenia (ambele 58%), Belgia (55%)şi Olanda (52%).

În cazul României, datele Eurostat, care datează din anul 2014, arată că marea majoritate a deşeurilor au fost depozitate în gropi de gunoi, ponderea reciclării sau compostării fiind zero.

La jumătatea acestei luni, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat că taxa de 80 de lei pe tona de deşeu depozitat la groapa de gunoi se va plăti diferenţiat de către operatorii de salubritate şi se va aplica la diferenţa dintre ţinta de valorificare pe care şi-au propus-o şi ceea ce au realizat efectiv. În timp ce OUG 31/2013 reglementa taxarea progresivă a depozitării, începând cu 50 lei/tonă din 2014, 80 de lei/tonă din 2015 şi 120 lei/tonă, cu începere din 2016, Legea 384 introduce creşterea taxei la 80 de lei/tonă din 2017, respectiv la 120 de lei/tonă, abia din 2018.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare şi reciclare din masa totală a cantităţilor de deşeuri (hârtie, metal, plastic şi sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri ne-periculoase provenite din activităţi de construcţie şi demolări, 60% valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională. De asemenea, ţara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deşeuri electronice de 4 kg/locuitor şi să colecteze separat bio-deşeurile în vederea compostării şi fermentării acestora.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Băncile continuă să facă un profit similar cu cel înregistrat anul trecut când au atins un profit 14,197 mld lei pe tot anul. Conform ultimelor date publicate de BNR, profitul net pe sistemul......
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea rezultatul înmatriculărilor realizate de producători și dealeri”
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea ...
În ciuda faptului că statisticile arată o creștere a înmatriculărilor de mașini electrice în Germania, ca și în ...
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își finanțeze datoria din banii oamenilor- Codîrlașu, CFA
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își ...
Proiectul de lege pentru plata pensiilor administrate privat din Pilonul II este de fapt o formă mascată prin care guvernul ...
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului metropolitan
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului ...
Miercuri a fost semnat Acordul de parteneriat pentru pregătirea și implementarea proiectului „Tren Metropolitan Brașov”, ...