Românii se află pe ultimul loc în UE la competenţe digitale

Economica.net
04 03. 2016
people_working_in_an_office_20594300

Potrivit Raportului de ţară publicat de Comisia Europeană în martie 2016, mai puţin de jumătate (46%) din forţa de muncă din România posedă abilităţi digitale suficiente (faţă de 72% în UE), acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice, relevă sursa citată.

Totodată, potrivit ECDL România, ţara noastră se situează pe locul 28 dintre cele 28 de state membre ale UE, având cel mai slab indice al economiei şi societăţii digitale, conform raportului DESI 2016 (Digital Economy and Society Index).

‘Comparativ cu anul trecut, un procent mai mare din populaţie este abonat la reţele în bandă largă şi datorită calităţii ridicate a acestora, însă nivelul scăzut al competenţelor digitale şi al încrederii utilizatorilor pare a fi o piedică în calea dezvoltării economiei digitale a ţării. Utilizarea internetului este în creştere, în principal datorită unei mai importante conectări la reţelele sociale’, precizează comunicatul.

Conform ECDL România, datele arată că digitalizarea administraţiei publice se întâmplă lent şi cu întreruperi: doar 8% dintre utilizatorii de internet români au transmis online formulare publice comparativ cu o medie europeană de 32%. În ciuda progreselor din ultimii ani, potenţialul de e-commerce este încă în mare parte neexploatat.

‘În 2015, România a înregistrat cel mai scăzut procent de consumatori care au cumpărat online (11% comparativ cu media europeană de 53%). Aptitudinile digitale sunt insuficient dezvoltate pe piaţa de muncă românească. Gradul de participare la programe de educaţie a adulţilor este cel mai scăzut din UE (1,5% în 2014, comparativ cu o medie a UE de 11%)’, menţionează sursa citată.

ECDL România este Operatorul Naţional al licenţei ECDL, cu o reţea de peste 700 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării.