Românii sunt nemulţumiţi de şoferii de taxi, dar nu vor tarife mai mari – studiu

Majoritatea românilor sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor de taximetrie, dar nu sunt de acord să plătească mai mult pentru o cursă de taxi, chiar dacă asta ar însemna un grad mai mare de confort, în condiţiile în care o treime dintre români iau taxiul de câteva ori pe an, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă 4Service Group România, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 27 nov. 2017, 08:27
Românii sunt nemulţumiţi de şoferii de taxi, dar nu vor tarife mai mari - studiu

Astfel, 26,5% dintre români iau un taxi de câteva ori pe lună şi doar 15% dintre respondenţi apelează la un taxi de mai multe ori pe săptămână, scrie News.ro.

”Cei mai mulţi români preferă în continuare să cheme un taxi sunând la dispecerat, în vreme ce aproape o treime dintre ei folosesc aplicaţii de smartphone, iar 10% preferă să găsească un taxi pe stradă sau în intersecţii. De altfel, gradul de folosire a aplicaţiilor de taxi instalate pe telefoane a crescut la 41%, în condiţiile în care acestea le permit pasagerilor să îşi exprime gradul de satisfacţie pentru cursa respectivă, sau să aleagă şoferii pe baza rating-ului acestora”, se arată în comunicat.

Majoritatea celor ce au călătorit cu taxiul (97,2%) spun că au avut probleme, potrivit studiului 4Service. Cu toate acestea, 72% dintre români nu ar fi de acord cu mărirea tarifului unei curse de taxi, nici dacă asta ar însemna servicii mai bune şi maşini mai confortabile.

Majoritatea problemelor reclamate de clienţi sunt legate de atitudinea şi lipsa de politeţe a şoferilor, precum şi de maşinile vechi, murdare şi foarte uzate. În plus, un client din patru s-a confruntat cel puţin o dată cu cazuri în care şoferul de taxi le-a cerut să nu folosească aparatul de taxat. În plus, 11,8% dintre români spun că şoferul a refuzat cursa, din diferite motive, cele mai multe fiind legate de lungimea traseului.

”Peste 11,6% dintre călători spun că şoferii au încercat să îi păcălească sau să îi suprataxeze, de cele mai multe ori, alegând un traseu mult mai lung. O zecime dintre pasageri s-au arătat deranjaţi de faptul că şoferi vorbesc la telefon sau la staţie în timpul cursei. Deşi legea interzice acest lucru, aproape 7% dintre clienţi spun că şoferii de taxi fumează în maşină”, se arată în comunicat.

Un procent similar au rămas şi fără rest, după ce şoferii de taxi le-au spus că nu au bani mărunţi, potrivit studiului. Astfel, 9,5% dintre români nu au primit bon fiscal de mai multe ori, în timp ce aproape 9% dintre ei s-au confruntat cu şoferi nepoliticoşi sau chiar agresivi.

”Mi s-a întâmplat să fiu admonestată de un şofer pentru că nu am avut să-i dau bani ficşi pentru cursă. Altul mi-a aruncat bagajele din maşină. Calitatea lor lasă mult de dorit, sunt complet necivilizaţi”, a declarat una dintre participantele la studiul 4Service.

Unii clienţi s-au plâns de situaţii neplăcute sau chiar violente.

”Un taximetrist mi-a scuipat mama pentru că i-a cerut restul. Altul a aruncat cu monezi în mine pentru că eram cu bebeluşul în braţe şi l-am rugat să meargă la magazin să îmi schimbe banii. El nu avea rest”, a spus una dintre pasagerele care au participat la acest studiu.

Totodată, 3 români din 10 se plâng că maşinile sunt mult prea vechi, 24% dintre ei spun că autoturismele sunt prea murdare sau miros urât, iar 15% dintre pasageri au avut de suferit din cauza lipsei aerului condiţionat. O altă problemă semnalată a fost că taxiurile devin brusc de negăsit dacă plouă, în zonele evenimentelor, seara sau de sărbători. Mai mult de atât, atunci când sunt totuşi de găsit, şoferii cer sume exorbitante, potrivit studiului.

Românii şi-ar dori şi ca şoferii de taxi să fie selectaţi pe criterii mai stricte, iar serviciile să respecte standarde mai ridicate, potrivit studiului. Ţinuta acestora, timpul de aşteptare, atitudinea faţă de pasageri, precum şi verificarea regulată şi corectă a maşinilor sunt alte aspecte pe care românii şi le-ar dori îmbunătăţite.

Concluziile studiului arată nu doar faptul că a scăzut semnificativ calitatea serviciilor prestate de companiile de taxi din România, ci, mai grav, că managementul acestora pare să fi pierdut contactul cu realitatea din teren, a atras atenţie directorul general 4Service România, Lucian Chirute.

”Experienţa oferită clientului este unul dintre factorii principali pentru succesul oricărei afaceri. Atunci când experienţa clientului este neplăcută, el va căuta alternative, cu prima ocazie posibilă. În ceea ce priveşte activitatea de taximetrie, putem estima că pasagerii vor căuta să folosească cât mai mult servicii alternative sau aplicaţii, care să le permită să ofere rating-uri şoferilor şi să îşi facă vocea auzită. Este un lucru pe care companiile de taxi trebuie să îl înţeleagă şi să îl accepte cât mai repede”, a spus Lucian Chirute, în cadrul comunicatului.

Sondajul a fost efectuat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 453 de pasageri din Bucureşti şi marile oraşe din România.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...