1 Mai: Statul va câştiga la buget aproape 8 milioane de euro din consumul de bere

Economica.net
01 05. 2015
beer_16366400

Potrivit producătorilor de bere, în aceste condiţii, orice adult român va ciocni un pahar de bere pe zi cu ocazia vacanţei de 1 Mai.

‘Asociată peste tot în lume cu bucuria de a petrece momente plăcute în compania prietenilor şi a familiei, berea este prezentă în viaţa românilor şi în perioada vacanţelor. Vacanţele, inclusiv cea de 1 Mai, sunt dedicate relaxării, alături de cei dragi, iar berea a fost nelipsită şi cu această ocazie. În cele trei zile ale mini-vacanţei care urmează, românii ar putea consuma aproximativ 155.000 de hectolitri de bere. Altfel spus, în medie, orice adult român va ciocni un pahar de bere pe zi cu ocazia vacanţei de 1 Mai’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu.

Acesta a menţionat, totodată, că, din punct de vedere valoric, volumul estimat reprezintă echivalentul a 15,5 milioane de euro.

‘Ce trebuie să avem întotdeauna în vedere, însă, este faptul că jumătate din preţul unei beri este reprezentat de taxe. Astfel, 50% din cei 15,5 milioane de euro vor fi viraţi la bugetul de stat prin intermediul TVA, accizei şi a altor taxe. Astfel, putem spune că vacanţa de 1 Mai va aduce bugetului de stat al României aproximativ 7,8 milioane de euro doar din taxele aferente producţiei şi comercializării berii’, a spus Bratu.

Recunoscută pentru calitatea de a completa perfect gustul preparatelor culinare, berea reprezintă principala băutură a românilor atunci când iau masa, este concluzia unui studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă GfK România, la solicitarea Asociaţiei Berarii României. Astfel, aproape 80% dintre adulţii români care obişnuiesc să consume băuturi alcoolice la masă au declarat că preferă berea atât în timpul meselor din timpul săptămânii, cât şi în timpul meselor din week-end.

De asemenea, de-a lungul timpului, studiile internaţionale au demonstrat numeroase beneficii ale consumului moderat de bere, începând cu rehidratarea organismului după efort fizic, până la reducerea incidenţei ulcerului. Cu toate acestea, există şi beneficii mai puţin cunoscute, precum faptul că un consum moderat de bere poate contribui la creşterea nivelului de atenţie şi poate favoriza memoria pe termen scurt, poate îmbunătăţi vederea şi poate contribui la atenuarea episoadelor de insomnie.

În acest sens, un studiu realizat în România demonstrează că un consum moderat de bere poate favoriza procesele de memorare, asigurând încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Cercetătorii au demonstrat, de asemenea, ca un consum moderat de bere în rândul persoanelor active amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.

Mai mult, cercetările evidenţiază faptul că un consum moderat de bere permite o creştere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenţie ale sistemului nervos central. Astfel, persoanele care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie.

‘Cercetătorii din întreaga lume sunt implicaţi în studii care demonstrează beneficii ale consumului moderat de bere în arii importante, precum sănătatea inimii, a sistemului osos şi chiar în cazul unor boli, precum Alzheimer. Există, însă, şi beneficii mai puţin cunoscute ale consumului moderat de bere, dar la fel de interesante şi importante. Acestea merită întreaga noastră atenţie şi nu fac decât să îmbogăţească lista de motive pentru care un consum moderat de bere poate face parte cu succes dintr-o dietă sănătoasă’, a afirmat preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, Corina Zugravu.