Studiul este realizat la comanda Confederației Patronale Concordia, a fost prezentat joi, 10 aprilie de directorul INSCOP, Remus Ștefureac, în cadrul unui eveniment la care au mai participat și Dragoș Anastasiu- consilierul onorific al președintelui interimar și Cristian Popa, membru al CA al BNR
„Cercetarea sociologică, cea mai amplă de acest tip realizată în ultimii ani, demontează o serie de povești false inserate în dezbaterea publică de voci populiste și extremiste precum faptul că românii ar respinge investițiile străine, că au devenit anti-europeni sau că patriotismul economic se reduce la CNP-ul românesc al celui care creează plus-valoare în economia românească”, a spus Remus Ștefureac
De asemenea, regimul democratic și statul de drept sunt vulnerabile în condițiile în care românii cred că legile nu sunt aplicate la fel pentru toți, iar alegerile sunt influențate de alte state.
În fine, în contextul de securitate actual, românii (peste 75%) susțin puternic creșterea cheltuielilor pentru apărare, mai arată rezultatele studiului sociologic.
Radu Burnete, director executiv, Confederația Patronală Concordia: „Avem nevoie de un pact autentic între mediul de afaceri, societate și stat; un acord care să aibă la bază încrederea și să susțină o creștere coerentă și echilibrată. Studiul arată că românii privesc companiile ca pe un motor de stabilitate și progres. E timpul să valorificăm această deschidere pentru a pune bazele unei economii sănătoase, care funcționează pentru toți”.