Românii vor să călătorească în Italia, Spania şi Grecia. Cererea către aceste destinaţii a înregistrat o creştere exponenţială – Vola.ro

18 05. 2021
italia_5678987654_70929700

„Ca urmare a accelerării procesului de vaccinare desfăşurat la nivel global, dar şi a încheierii mai multor acorduri între statele europene, tot mai mulţi români plănuiesc să reia călătoriile cu avionul în următoarele săptămâni, fie pentru a merge în vacanţe, fie pentru a reveni la lucru sau pentru a-şi vizita familiile din alte ţări”, arată studiul Vola.ro.

În topul celor mai căutate rute sunt zborurile spre şi dinspre Italia, Spania, Grecia, dar şi Marea Britanie, iar preţurile medii încep de la 66 de euro pentru un zbor dus-întors, fiind la un nivel similar cu perioada post-pandemie, scrie Agerpres.

Cel mai ieftin bilet de avion cumpărat pe Vola.ro în această perioadă a fost numai 7,49 euro, zborul fiind operat pe ruta Londra Luton – Bacău, cu plecare în data de 24 mai. Românii care doresc să călătorească în Grecia în această vară îşi pot rezerva zboruri spre Santorini, Mykonos, Salonic sau Zakynthos pentru preţuri ce pornesc de la 64 euro/zbor dus-întors. Pentru Roma preţurile pentru această vară încep de la 54 euro şi pentru insulele Spaniei, cum ar fi Palma de Mallorca, preţurile pleacă de la 50 euro/zbor de persoană.

„Dacă un trend semnificativ în pandemie a fost achiziţionarea de bilete doar dus, fie pentru returul în România al celor care nu au dorit să rămână în afara ţării în timpul pandemiei, fie pentru deplasarea la locul de muncă din străinătate, acum se vede o creştere semnificativă a zborurilor dus-întors, majoritatea fiind zboruri în scop turistic. Astfel, din numărul total al rezervărilor, 62% reprezintă bilete doar dus, în timp ce 38% sunt bilete dus-întors iar durata medie a şederii la destinaţie este de zece zile”, se arată în studiul citat.

Pe rutele interne, în perioada 26 aprilie – 12 mai, Vola.ro a vândut 4.000 de bilete, cele mai căutate fiind Bucureşti – Cluj-Napoca, Cluj-Napoca – Bucureşti, Timişoara – Bucureşti, Bucureşti – Timişoara şi Bucureşti – Oradea. De altfel, 11,57% din numărul total al biletelor vândute de Vola.ro reprezintă zboruri interne.

Potrivit Vola.ro, în pragul pregătirilor pentru eliberarea paşaportului Covid-19, propus de Uniunea Europeană încă de acum câteva luni, tot mai multe state confirmă relaxarea restricţiilor începând cu a doua jumătate a lunii mai şi dau undă verde la rezervarea biletelor de avion. Premierul Italiei, Mario Draghi, a promis că va introduce un certificat verde naţional, care le va permite călătorilor vaccinaţi accesul fără restricţii încă din mai. Grecia, Italia, Croaţia, Cipru şi alte ţări europene primesc turiştii din UE (dacă sunt vaccinaţi sau prezintă un test PCR negativ), în timp ce Spania, Marea Britanie, Olanda lucrează la ridicarea restricţiilor pentru călătorii vaccinaţi cu schema completă. La rândul său, Franţa a anunţat deschiderea graniţelor din 9 iunie, condiţia de intrare fiind certificatul de vaccinare sau testul PCR negativ. Astfel de anunţuri vor mai urma în apropierea sezonului estival în Europa.

„Veştile bune au generat şi o creştere rapidă a numărului de bilete de avion vândute, creşteri de până la 80% de la o săptămână la alta. Peste 66% dintre biletele vândute în această perioadă au plecare în luna mai, iar pentru lunile de vară (iunie-iulie-august) au deja peste 3000 de bilete rezervate, urmând ca cifrele să crească în perioada următoare, pe măsură ce restricţiile se vor ridica în Europa. Cei mai mulţi pasageri zboară acum singuri (68,8%), în timp ce restul rezervărilor sunt acoperite de grupuri formate din două sau mai multe persoane. Iar dacă înainte de pandemie, biletele de avion erau achiziţionate şi cu trei luni înainte, acum rezervările se fac, în medie, cu aproximativ 23 de zile înaintea deplasării”, relevă cel mai recent raport Vola.ro.

În 2019, Vola a fost desemnată printr-un studiu Mercury Research drept cea mai de încredere şi cea mai recomandată agenţie de turism online din România, fiind prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală.