Românul întors din Nigeria şi suspectat de Ebola se simţea rău de trei zile
Pacientul a ajuns, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti cu vărsături, febră şi diaree, fiind ulterior transportat pentru un set complex de analize la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.
‘Este vorba despre un caz mai deosebit, în sensul că pacientul avea greaţă şi vărsături de vreo trei zile. Când a fost întrebat unde a fost, acesta a precizat că a fost plecat la Vama Veche. I s-au făcut analize iar ulterior, pentru că acestea erau proaste, am decis ca el să fie transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru un consult mai complex’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Spitalului de Boli Infecţioase, Cătălin Vişean.
La consult s-a depistat faptul că bărbatul s-a întors recent din Nigeria, astfel că este luată în calcul ipoteza că acesta ar putea avea o boală infecţioasă, inclusiv boala Ebola.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că pacientul a fost transportat la Institutul de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti.
Potrivit prefectului Rodica Paraschiv, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova au luat toate măsurile necesare pentru dezinfecţia unităţilor sanitare în care a fost pacientul.