ROMARG, companie românească de găzduire web, a investit peste 650.000 euro pentru consolidarea securității în fața atacurilor cibernetice

Compania românească ROMARG, care oferă servicii de găzduire web și înregistrare domenii, a investit 650.000 de euro pentru consolidarea securității serviciilor de hosting web, având în vedere atacurile de tip DDOS (Distributed Denial of Service) și Phishing care au crescut exponențial în ultimul an, cu peste 500%, respectiv 200%.
Lidia Neagu - mie, 26 oct. 2022, 17:23
ROMARG, companie românească de găzduire web, a investit peste 650.000 euro pentru consolidarea securității în fața atacurilor cibernetice

“În 2022 atacurile de tip DDOS asupra infrastructurii ROMARG au înregistrat creșteri istorice, de peste 500% față de perioada anterioară. În general, actorii din spatele acestor atacuri DDOS blochează funcționarea corectă a serviciilor online cu scopul de a genera pierderi financiare. Dacă în anii anteriori atacurile ajungeau rar la niveluri de 10 Gbps, în anul curent au înregistrat niveluri record, de peste 60 – 70 Gbps, cu până la 60 Mpps. Contracarăm prin măsuri imediate și soluții de protecție avansate aceste atacuri cibernetice în timp ce analizăm și măsuri preventive pe termen mai lung pentru a fi implementate în lunile următoare”, a declarat Radu Tofan, fondator ROMARG.

ROMARG are ca obiectiv furnizarea de servicii de hosting, cu un nivel de disponibilitate de cel puțin 99.982%, standard specific centrelor de date cu certificare Uptime Institute Tier 3. Pentru a putea menține acest nivel de uptime, pe lângă realizarea unei infrastructuri de internet solide, este nevoie și de măsuri care să limiteze impactul atacurilor de tip DDOS (Distributed Denial of Service).

Începând cu al doilea trimestru al 2021, ROMARG a realizat investiții de peste 650.000 de euro într-un sistem de protecție avansată împotriva atacurilor informatice DDOS. Soluția de securitate are la bază un algoritm de inteligență artificială (AI) care analizează traficul pe toate nivelurile de la Layer 3 la 7. În urma acestei analize, se generează politici de filtrare a traficului și se mitighează automat atacurile, în proporție de 99.99%, fără intervenția unui tehnician ROMARG. 

Protecția DDOS este inclusă în mod gratuit la nivelul tuturor serviciilor, astfel încât clienții să își desfășoare activitățile online fără întreruperi generate de aceste amenințări cibernetice.

În ceea ce privește atacurile de phishing care folosesc imaginea ROMARG, anul acesta creșterea a fost de aproximativ 200% față de 2021. Doar în perioada 17 septembrie – 24 octombrie, un număr de 20.148.674 emailuri de tip spam/phishing sau virus au fost blocate de soluțiile de securitate implementate de către companie, în contextul în care suma totală a emailurilor procesate de servere în aceeași perioadă a fost de 35.760.371 emailuri. 

Pentru a preveni recepționarea mesajelor ilegitime în inbox-ul clienților, ROMARG spune că folosește un algoritm avansat de auto-learning, care filtrează și elimină 99,98% din email-urile de tip phishing. 

“Asistăm de mai bine de 30 de zile la o campanie de phishing cu trimiteri zilnice de emailuri înșelătoare în special către deținătorii de domenii .ro, indiferent dacă sunt domenii aflate în administrarea ROMARG sau a altor furnizori de servicii. Precum susțin și partenerii noștri de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică, securitatea cibernetică este o responsabilitate comună, iar vigilența clienților în minimizarea impactului campaniilor de phishing este de o importanță crucială. Cerem tuturor clienților de servicii web să fie prudenți, să citească email-urile pe care le primesc cu mare atenție, mai ales pe cele care cer acțiuni sub amenințarea suspendării, închiderii sau ștergerii unui serviciu și să raporteze aceste emailuri către furnizorii lor de servicii web”, a completat fondatorul ROMARG.

ROMARG pune la dispoziția clienților o bază de cunoștințe cu tutoriale care vin în sprijinul acestora pentru a afla cum pot evita să devină victimele tentativelor de phishing, dar și cum să raporteze mesajele de tip spam, astfel încât sistemul să filtreze viitoarele emailuri cu o acuratețe cât mai mare.

Fondată în 2001, ROMARG are peste 163,000 de domenii înregistrate, peste 120.000 domenii găzduite și peste 1.500 de parteneri reselleri.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea......
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare ...
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan iau în considerare producția de vehicule unul în fabricile celuilalt, ca parte a planului lor de a aprofunda ...