„Incertitudinea financiară cu privire la ROMATSA a luat sfârşit! Prin implicarea Guvernului României, situaţia conturilor deţinute de către Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA a revenit la normal. În data de 23.12.2019 executorul care îl reprezintă pe Viorel Micula a depus la Eurocontrol cererea de ridicare a popririi instituite asupra ROMATSA. În acest sens, avocaţii care îl reprezintă pe Viorel Micula au prezentat Tribunalului de Primă Instanţă flamand din Bruxelles dovada transmiterii către Eurocontrol a solicitării de ridicare a popririi, lucru certificat în sala de judecată şi de avocaţii care reprezintă Eurocontrol. Drept urmare, judecătorii au dispus ridicarea popririi, urmând să fie redactat ulterior şi documentul aferent. Totodată, în urma discuţiilor, Eurocontrol va vira astăzi către ROMATSA banii colectaţi prin poprire până la această dată”, se menţionează într-un comunicat al MTIC.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, 13 decembrie, că ROMATSA riscă să rămână fără bani şi, ca urmare, a luat decizia de a plăti suma pentru care există un titlu executoriu, în baza deciziei Curţii arbitrale ICSID în speţa fraţii Micula împotriva statului român.
„Am luat decizia de a plăti suma pentru care există titlu executoriu în România. În mod evident, după ce Ministerul Finanţelor va efectua plata, ne îndreptăm în toate zonele în care avem litigii şi aici trebuie să vă spun că există decizia unei instanţe din SUA care stabileşte un cuantum, iar, atunci când se ia o decizie într-o instanţă americană care să ducă la o executare, practic, cel care are de recuperat bani de la statul român poate să se îndrepte împotriva oricărei activităţi ţinând de statul român în orice ţară din lumea asta şi asta îţi dezvăluie şi toate activele deţinute de statul român în orice ţară”, a explicat Orban atunci, în debutul şedinţei de Guvern.
Potrivit acestuia, ROMATSA se găsea în pericolul de a nu mai putea asigura serviciile de navigaţie aeriană, din cauza lipsei resurselor financiare.
„Condiţiile de acordare a certificatului de furnizor de servicii aeriene sunt stabilite la nivel european. Sunt condiţii foarte stricte, iar, printre condiţiile pentru a putea menţine această certificare, ROMATSA trebuie să aibă sustenabilitate din punct de vedere financiar. Ca urmare a deciziei luate de ICSID, fraţii Micula au deschis un proces în Belgia, iar instanţa din Belgia a decis, practic, să nu permită Eurocontrol să finanţeze ROMATSA, adică să aloce banii pentru serviciile furnizate de ROMATSA de dirijare a traficului aerian. În momentul de faţă, suma care ar fi trebuit transferată de la Eurocontrol şi care, practic, e reţinută ca urmare a deciziei instanţei din Belgia şi care ar fi trebui transferată către ROMATSA este de 278 de milioane. Practic, ROMATSA trăieşte numai din nişte rezerve şi a fost lipsită de finanţarea curentă, care reprezintă adevăratul suport pentru funcţionarea ROMATSA. Pe 24 este termen de judecată şi, în cazul în care se menţine decizia luată de instanţa din Belgia, există un risc major ca ROMATSA să rămână fără resurse financiare şi să nu mai poată să îşi păstreze certificatul de furnizor de servicii”, a precizat premierul.
Orban a completat că, în acest caz, mai există problema apariţiei „unui titlu executoriu în România, în baza căruia, practic, au început să fie atacate conturile Ministerului Finanţelor”, la care executarea a fost însă suspendată, dar şi ale unor companii profitabile ale statului – Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica.
În acest context, Executivul a aprobat, vineri, 13 decembrie, hotărârea privind suplimentarea cu 912,5 milioane de lei a bugetului Ministerului Finanţelor Publice (MFP) pe anul 2019 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru plata sumei pentru care există un titlu executoriu, în baza deciziei Curţii arbitrale ICSID în speţa fraţii Micula împotriva statului român.
Aceste fonduri au fost utilizate pentru efectuarea plăţii, în cursul zilei de 13 decembrie, a titlului executoriu în România în hotărârea arbitrală din dosarul arbitral nr. ARB/05/20, pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţională a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (Cazul Micula), se arată într-un comunicat al Guvernului.