ROMATSA:Managementul va depune toate eforturile pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierile cu partenerii sociali

Economica.net
08 05. 2017
romatsa_60127500

‘Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă. Aeronavele vor fi dirijate conform Flow Control-ului introdus de Eurocontrol’, dă asigurări ROMATSA.

Conducerea Regiei precizează că a fost informată de Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) cu privire la declanşarea unei greve de avertisment în ziua de vineri, timp de două ore.

‘Managementul ROMATSA a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea unei greve de avertisment. Având în vedere situaţia actuală a conflictului de muncă din cadrul RA ROMATSA şi a unei posibile greve de avertisment programate vineri, 12 mai 2017, între orele 11:00 – 13:00, ţinem să asigurăm opinia publică de faptul că, în ceea ce priveşte siguranţa traficului aerian, acesta va fi asigurat la nivelul impus de standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) şi de regulamentele europene şi naţionale’, se mai spune în comunicat.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) va declanşa vineri, între orele 11:00 – 13:00, o grevă de avertisment, deoarece contractul colectiv de muncă a expirat din data de 1 septembrie 2016, dar şi pentru că nu s-a ajuns la nicio înţelegere în privinţa revendicărilor salariaţilor, a declarat, luni, pentru AGERPRES, liderul sindical Gabriel Tudorache.

Principalele nemulţumiri ale salariaţilor ROMATSA vizează lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară.

‘Având în vedere că pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou CCM pentru perioada 2016/2017 părţile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentativ ATSR, pe de o parte, şi RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înţelegere cu privire la revendicările formulate de salariaţi, sindicatul reprezentativ a obţinut acordul a mai mult de jumătate din numărul de membri ai acestuia de a declara grevă de avertisment la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, în data de 12 mai 2017, între orele 11:00 – 13:00’, se arată într-un document al ATSR, obţinut luni de AGERPRES.

În cazul în care greva de avertisment nu are ca efect soluţionarea revendicărilor şi încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, va fi declanşată greva propriu-zisă, avertizează ATSR.

Ultima grevă de avertisment declanşată de controlorii de trafic aerian a avut loc în iulie 2015 şi a afectat 22 de aterizări şi 18 decolări, adică 40 de mişcări de aeronave programate pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, conform planurilor de zbor.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.