ROMATSA, obligată să reevalueze ofertele pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei

Economica.net
14 05. 2013
romatsa_37188600

„Admite contestaţia formulată de Omniasig VIG, în contradictoriu cu ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, anulează adresa de comunicare a rezultatului procedurii şi raportul procedurii şi obligă ROMATSA la reevaluarea ofertelor depuse (…) în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin punerea în aplicare a celor decise. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată într-o decizie a CNSC.

La începutul lunii februarie, ROMATSA a publicat pe www.e-licitatie.ro un anunţ de participare prin care solicita servicii de asigurare a salariaţilor în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare. Valoarea contactului a fost estimată la 3,85 milioane de lei pentru 12 luni.

Termenul de depunere a ofertelor a expirat la 28 martie.

ROMATSA a primit oferte de la Astra – 3,48 milioane lei şi asocierea Omniasig VIG şi BCR Asigurări de Viaţă VIG – 2,41 milioane de lei.

La 16 aprilie, autoritatea contractantă a informat participanţii la licitaţie că oferta Astra a fost desemnată câştigătoare. De asemenea, ROMATSA a anunţat asocierea Omniasig/BCR Asigurări de Viaţă că oferta depusă este inacceptabilă.

Prin contestaţia depusă la 29 aprilie, Omniasig VIG a apreciat că decizia prin care ROMATSA a descalificat oferta depusă este netemeinică şi nelegală şi a solicitat CNSC anularea acesteia, invocând mai multe argumente, unul dintre acestea fiind utilizarea de către autoritatea contractantă a unui criteriu de calificare neprevăzut în caietul de sarcini.

În perioada 2010-2012, Omniasig a asigurat salariaţii ROMATSA în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare, după ce câştigat, în iulie 2010, o licitaţie în acest sens, pentru suma de 3,3 milioane de lei, potrivit datelor www.e-licitatie.ro.

Aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, ROMATSA a fost înfiinţată în anul 1991 şi activează în domeniul serviciilor de trafic aerian, furnizate aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian al României.

Astra este liderul pieţei locale a asigurărilor după veniturile aferente anului 2012. Următoarele două locuri sunt ocupate de Omniasig VIG şi Allianz-Ţiriac Asigurări.

Anul trecut, subscrierile Astra au crescut cu 12,3%, la 1,13 miliarde de lei.

Acţionarii Astra sunt The Nova Group Investments România SA – 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, ambele societăţi fiind controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă sunt controlate de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care deţine pe piaţa românească şi Asirom.

Alături de ING Asigurări de Viaţă şi Alico Asigurări România, BCR Asigurări de Viaţă este unul dintre primii trei asigurători locali de profil.