ROMATSA și-a dat acordul pentru delimitarea spațiului aerian a viitorului Aeroport Galați – Brăila
„Am reuşit, după multe luni de negocieri şi multe drumuri la Bucureşti, să trecem de o etapă foarte importantă, şi anume obţinerea acordului de la ROMATSA, de delimitare a spaţiului aerian al aeroportului. Nu a fost uşor, nu a fost simplu, însă am reuşit să deblocăm cea mai complicată parte din acest moment, astfel încât să putem continua studiile şi expertizele, aeroportul urmând să fie construit pe un teren aflat între Braniştea, Slobozia Conachi şi Tudor Vladimirescu”, a declarat Costel Fotea, potrivit unui comunicat de presă remis de CJ Galaţi, relatează Agerpres.
El a subliniat că este vorba despre un proiect „extrem de important, aşteptat de milioane de oameni din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Bârlad, precum şi din zona raionului Cahul”.
„Cert este că aeroportul nu a fost uitat sau abandonat. Mergem înainte şi lucrăm intens. Va fi un aeroport modern, care va prelua din identitatea oraşului, recreând o zonă de promenadă asemănătoare cu Faleza Dunării. Aeroportul va fi construit după un concept ‘verde’, cu multă vegetaţie pe faţade şi la interior, fiind dotat cu tehnologii de ultimă generaţie, pentru un consum redus, un confort sporit pentru pasageri, eficient din punctul de vedere al costurilor şi cu emisii poluante cât mai scăzute. Va fi singurul aeroport din România şi cu un spaţiu expoziţional, în care pasagerii vor putea admira diferite expoziţii şi vor putea participa la o multitudine de evenimente culturale’, a adăugat Fotea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a susţinut conferinţa de presă alături de europarlamentarul Dan Nica şi de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi a prezentat ultimele informaţii privind Aeroportul Internaţional Galaţi-Brăila.
Din calculele specialiştilor, aeroportul, care este inclus în Master Planul General de Transport al României, va avea o suprafaţă de 250 de hectare, la care se adaugă o zonă rezervată pentru investiţii publice de aproximativ 115 hectare.
Aeroportul este prevăzut cu un terminal de pasageri cu o suprafaţă desfăşurată de 28.500 de mp şi un terminal cargo cu o suprafaţă de aproximativ 5.500 de mp. Pentru eficienţă maximă, turnul de control va fi unul integrat în cadrul terminalului de pasageri, care va avea 9 porţi de îmbarcare. Pista de decolare şi aterizare va avea o lungime de 3.500 de metri, la fel ca aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Constanţa.
„Pe această pistă vor putea decola şi ateriza toate tipurile de avioane comerciale. Am finalizat deja o parte din studiile necesare, lucrăm la altele, unele necesitând multe luni de colectare a datelor şi de analiză a lor, iar în paralel analizăm toate sursele de finanţare, astfel încât după finalizarea studiului de fezabilitate să putem demara licitaţia pentru construirea aeroportului. Lucrăm în echipă, alături de colegii de la Consiliul Judeţean Brăila, astfel încât acest important obiectiv de investiţii, care ar dezvolta major întreaga zonă, să devină realitate”, a precizat Costel Fotea.
Aeroportul Internaţional Galaţi-Brăila va fi dotat cu multiple echipamente, sisteme şi instalaţii: panouri fotovoltaice, instalaţii inteligente de iluminat, staţii de încărcare a autoturismelor electrice, sistem de supraveghere şi analiză video pe bază de inteligenţă artificială (detecţia bagajelor abandonate sau a vehiculelor care se deplasează în sens greşit), sistem de supraveghere a pistei (detectare prezenţă umană sau vehicul), echipament de ultimă generaţie de scanare a bagajelor de cabină (va permite păstrarea în bagaj a laptopurilor), porţi automate de verificare a cărţilor de îmbarcare şi sistem de automatizare a zonei tehnice.
Sursa foto: Facebook.com/presedintecjgalati