ROMATSA: Sindicatul ATSR ne-a notificat în legătură cu organizarea unei greve de avertisment vineri

ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, a anunţat luni că a fost notificată de Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) în legătură cu posibila organizare a unei organizarea unei greve de avertisment vineri, între orele 11 şi 13, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 13:53
ROMATSA: Sindicatul ATSR ne-a notificat în legătură cu organizarea unei greve de avertisment vineri

Liderul ATSR, Gabriel Tudorache, a declarat luni, pentru News.ro, că greva va avea loc din cauza neîncheierii unui nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

Conducerea regiei a dat asigurări că siguranţa traficului aerian nu va fi afectată. ”Având în vedere situaţia actuală a conflictului de muncă din cadrul ROMATSA şi a unei posibile greve de avertisment programate vineri, 12 mai 2017, între orele 11:00-13:00, ţinem să asigurăm opinia publică de faptul că, în ceea ce priveşte siguranţa traficului aerian, acesta va fi asigurat la nivelul impus de standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) şi de regulamentele europene şi naţionale”, se arată în comunicat.

Managementul ROMATSA a anunţat că va depune eforturi pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali. ”Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă. Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL”, se arată în comunicat. Romatsa este regia cu cele mai mari salarii din România.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2016, salariul mediu lunar brut, fără a lua în calcul bonusurile, este de 21.430 lei (aproape 5.000 euro) în acest an. viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...