Romcab vrea să contracteze un credit de 20 mil. lei de la EximBank pentru finanţarea unor contracte

Economica.net
04 07. 2013
lei_20230400_94619500

Contractarea împrumutului urmează să fie discutată într-o AGA programată pentru 22 iulie, potrivit unui convocator transmis, joi, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Împrumutul va fi pe termen de un an.

În urmă cu o lună, acţionarii companiei au aprobat prelungirea unei linii de credit de 36 milioane lei şi o garanţie de 28,8 milioane lei de la EximBank, precum şi un împrumut de 1 milion de euro şi 4 milioane lei de la Banca Comercială Feroviară.

Compania a deschis în septembrie 2012 o fabrică nouă în Acăţari (judeţul Mureş), proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi care a beneficiat de credite şi garanţii din partea Eximbank în valoare totală de 200 de milioane lei.

Prin intermediul furnizorul de piese şi accesorii auto Sadalbari, de omul de faceri Zoltan Prosszer, deţine 69% din acţiunile Romcab, iar clienţi ai băncii americane de investiţii Morgan Stanley deţin 22,29%.

Acţiunile Romcab au încheiat şedinţa bursieră de joi în creştere cu 1,27%, la 2,4 lei. La această cotaţie, capitalizarea firmei este de 22,5 milioane lei (5 milioane euro).