Romgaz a importat cu 40% mai multe gaze în februarie
„Dacă la începutul lunii Romgaz avea planificată pentru clienţi livrarea a 71 milioane metri cubi zilnic, ca urmare a temperaturilor scăzute s-a procedat la suplimentarea cantităţilor din import cu
circa 40%. Începând cu 17 februarie până la finele lunii, Romgaz urmează să importe încă 22 milioane metri cubi suplimentar”, se arată într-un comunicat al companiei de stat.
În perioada 10-12 februarie compania a importat cu 5 milioane metri cubi mai mult faţă de cantitatea programată iniţial pentru luna februarie.
„Achiziţia gazelor naturale s-a făcut prin selectarea celor mai avantajoase oferte, iar vânzarea s-a făcut către clienţii Romgaz care au acceptat condiţiile propuse”, se mai spune în comunicat.
Consumul de gaze naturale în România a atins la 1 februarie un record istoric, respectiv 72,7 milioane metri cubi zilnic, situaţie care a dus la majorarea importurilor de gaze.
România importă gaze prin companii intermediare de la grupul rus Gazprom, precum şi de la companii din vestul Europei, prin conducta Arad-Szeged (Ungaria).