Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat marţi, 24 aprilie 2024, un contract de vânzare gaze cu Engie România, în valoare de 984.381,41 lei, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mie, 24 apr. 2024, 13:28
Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei

Contractul prevede vânzarea de gaze naturale pentru perioada 1 mai – 1 noiembrie 2011, scrie Agerpres.

Plata urmează să fie efectuată în termen de 30 zile de la data tranzacţiei, penalităţile de întârziere fiind prevăzute la 0,10%/zi.

Romgaz are ca principale segmente de activitate explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, producţie de gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, furnizare şi distribuţie de gaze naturale, operaţii speciale şi servicii la sonde, producţie şi furnizare de energie electrică.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70,0071%.

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de SNGN Romgaz sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, acţiunile societăţii sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacţionează pe Bursa de Valori Londra.

Grupul de companii Engie România activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, precum şi soluţii verzi şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice.

Engie România şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producţie din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Juriul competiției europene Car of the Year a selectat cele 35 de modele care se vor lupta pentru titlu. De la modele Audi și BMW până la BYD Dolphin Surf, Dacia Bigster sau Volkswagen T-Roc,......
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. ...
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor meteorologice extreme
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor ...
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță avizări de daune record în primele șase ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de ...