Romgaz: Activitatea de înmagazinare gaze naturale va fi separată din 1 aprilie şi va fi desfăşurată în cadrul unei filiale

Compania de stat Romgaz a anunţat marţi că, începând din 1 aprilie, va deveni operaţională filiala care va gestiona activitatea de înmagazinare a gazelor naturale.
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 09:02
Romgaz: Activitatea de înmagazinare gaze naturale va fi separată din 1 aprilie şi va fi desfăşurată în cadrul unei filiale

Filiala poartă denumirea de SNGN Romgaz SA – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploieşti SRL.

Astfel, începând din 1 aprilie 2018, în baza unei directive europene, preluată în legea energiei electrice şi a gazelor naturale, activitatea de înmagazinare va fi separată de Romgaz şi va fi desfăşurată în cadrul unui operator de înmagazinare, o filială, în care SNGN Romgaz este asociat unic.

„Înfiinţarea acestei filiale, în accepţiunea Romgaz, va răspunde cerinţelor actuale ale pieţei printr-o mai mare flexibilitate şi va permite optimizarea activităţii de înmagazinare prin gestionarea mai eficientă a resurselor implicate. Înmagazinarea subterană a gazelor naturale are un rol major în asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, facilitând echilibrarea balanţei consum – producţie internă – import de gaze naturale, prin acoperirea vârfurilor de consum cauzate în principal de variaţiile de temperatură în scopul obţinerii de avantaje tehnice şi economice”, se arată în comunicat.

Filiala va prelua operarea depozitelor de înmagazinare aflate în concesiunea Romgaz, va opera activele care contribuie la desfăşurarea activităţii aflate în proprietatea Romgaz şi va prelua, în totalitate, personalul care desfăşoară activitatea de înmagazinare din cadrul companiei de stat, beneficiind de toate prevederile contractului colectiv de muncă în vigoare la nivelul Romgaz.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice și juridice
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice ...
Primul serviciu digitalizat a fost lansat de CEC Bank în martie 2020. Estimăm să finalizăm digitalizarea completă a produselor si serviciilor bancare din portofoliu până la începutul anului......
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul Angliei şi Ţării Galilor
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea italiană pentru concurenţă a amendat grupul de modă Giorgio Armani şi una dintre diviziile sale cu suma ...
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Pentru a 13-a lună consecutiv, indicele PMI pentru luna iulie, calculat de BCR Erste, continuă să fie sub nivelul 50, ...