Romgaz anunţă două noi descoperiri într-un perimetru din Muntenia
Descoperirea este situată în sectorul nord estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 km, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1500 şi 5000 m, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei.
Testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, confirmă o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 m aflat la adâncime de peste 4000 m. Rezultatele obţinute în urma testelor de curgere (DST) pe duze de 7 mm şi 9 mm prefigurează producţii zilnice între 1400 şi 2200 boe / sondă. Resursa contingentă, evaluată pe baza datelor obţinute din foraje, care include geofizica de sondă, carote mecanice şi fluide extrase la teste, dar şi din dimensionarea capcanei pe date seismice 3D, este estimată între 150 şi 170 milioane boe.
„Rezultatele obținute la cele două sonde confirmă că decizia utilizării seismicii 3D în explorarea de deschidere pentru obiectivele geologice de mare adâncime este una corectă. Productivitatea întregului ansamblu structural creşte considerabil în urma rezultatelor obţinute şi oferă perspectiva realizării de noi descoperiri importante în următoarea perioadă. Lucrările de explorare se derulează conform programelor stabilite şi includ realizarea planurilor de dezvoltare pentru intrarea în producţie a noilor sonde”, a declarat Dumitru Rotar, Director General Adjunct – Explorare şi Producţie – SNGN Romgaz SA Mediaş.
Condiţiile de piaţă actuale impun o analiză atentă a strategiei de investiţii pentru companiile din industria de petrol şi gaze. Pentru Romgaz, creşterea portofoliului de resurse şi rezerve de hidrocarburi, precum şi dezvoltarea activităţii de înmagazinare rămân prioritare, susţin reprezentanţii companiei.
„Într-o piaţă în continuă schimbare, investiţiile în explorare, exploatare şi înmagazinare sunt importante pentru dezvoltarea companiei. Rezultatele obţinute dovedesc că programul de investiţii şi strategia de explorare şi-au atins obiectivele, ceea ce creează perspective foarte bune pentru continuarea programelor de explorare în România”, a spus Virgil Metea- Director General – SNGN Romgaz SA Mediaş.
Anul trecut, Romgaz a mai descoperit cu companiile Lukoil şi PanAtlantic un zăcământ important de gaze pe platforma continentală a României din Marea Neagră. În luna octombrie 2015 au fost finalizate lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, lucrări care au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident.