Romgaz ar putea fi obligată să accepte plata eşalonată a gazelor pentru Elcen. Altfel, Bucureştiul rămâne fără apă caldă

24 04. 2019
romgaz_08357100_43193900

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu sistemul de termoficare din Bucureşti, situaţia este în linii mari aşa: Romgaz furnizează gaze către Elcen, care în cele patru centrale electrice de termoficare (CET) din Bucureşti produce energie electrică şi apă fierbinte folosind acele gaze. Din centrale, apa fierbinte ajunge în conductele RADET, care o distribuie până în punctele termice, de unde ajunge în caloriferele celor 550.000 de bucureşteni branşaţi la sistemul de termoficare.

Mersul banilor este următorul: populaţia plăteşte RADET apa caldă şi căldura la preţul de 163 de lei Gigacaloria, cel mai mic din ţară, subvenţionat. RADET plăteşte la rândul lui către Elcen aceşti bani luaţi de la populaţie, în contul apei fierbinţi furnizate de CET-uri. În paralel, şi Primăria plăteşte RADET subvenţia (diferenţa între preţul real, aprobat de ANRE şi cel subvenţionat, adică între 400 de lei şi 163 de lei) iar mare parte din aceşti bani merg şi ei la Elcen pentru plata aceleiaşi ape fierbinţi. Din banii primiţi, Elcen plăteşte gazul livrat de Romgaz.

Acest mecanism nu mai funcţionează de mulţi ani cum ar trebui, s-au acumulat datorii reciproce, RADET este practic în faliment (decizia este suspendată de instanţă), Elcen în insolvenţă, iar în vara acestui an ar putea colapsa, dacă nu se reia circuitul banilor. Iar populaţia, cea care este de bun-platnic (peste 95% grad de încasare a facturilor) riscă din nou să rămână fără agent termic.

Romgaz este, deocamdată, prima afectată. Compania controlată de stat este singurul furnizor de gaze al Elcen şi, în acest an, spre deosebire de anii trecuţi, este obligată să vândă gazele (în total 3,7 TWh în perioada mai 2019-aprilie 2020, din producţia totală de circa 60 TWh) la preţul plafonat de 68 de lei, sub preţul pieţei. Elcen este în insolvenţă (Romgaz este unul dintre creditori, are de primit 300 de milioane de lei) iar, potrivit unei decizii a instanţei, Romgaz este obligată să îi furnizeze gaze, să nu ceară garanţii contractuale şi să accepte plata facturii la 90 de zile.
Problema este că, şi în aceste condiţii foarte bune pentru ea, Elcen riscă să nu îşi poată onora obligaţiile către Romgaz, din cauza eternului blocaj financiar. Elcen are de recuperat de la falimentarul RADET 1,1 miliarde de lei (datorie tăiată de la 3,7 miliarde) dar nici măcar aceasta nu este problema aici, ci faptul că nu îşi va putea onora către Romgaz nici măcar factura curentă, la 90 de zile, din activitatea curentă.

Cauza principală este faptul că Primăria nu a plătit nici acum subvenţia pentru prima lună a anului.

Cauza principală a cauzei de mai sus este faptul că Primăria (a spus Firea) nu a primit de la Guvern la timp cota parte din impozitul pe venit, care îi completează bugetul şi din care să plătească subvenţia.

Cifrele şi posibila rezolvare, temporară

Fără a vorbi despre datoriile istorice, situaţia se prezintă acum în felul următor: Primăria trebuie să plătească 340 de milioane de lei subvenţie pentru energia termică produsă de Elcen şi furnizată de RADET în primele trei luni ale anului.

Şi RADET avea, la rândul ei, termen de plată de 90 de zile, fiind în insolvenţă.

Din aceste 340 de milioane, 150 de milioane de lei reprezintă subvenţia pentru energia termică din luna ianuarie. Ea a fost facturată în februarie şi trebuie plătită până în mai, mai precis până la 8 mai.

Din aceste 150 de milioane, Elcen trebuie să plătească Romgaz factura de circa 120 de milioane pentru gaz.

Dacă nu îi plăteşte, Romgaz poate să oprească gazele către Elcen, care în lipsa combustibilului nu are altă soluţie decât să oprească centralele, RADET nu mai primeşte apă fierbinte, şi bucureştenii rămân fără apă caldă.

Există varianta ca Romgaz să livreze, cum a mai facut-o, gaze pe datorie, dar un control de anul trecut al Curţii de Conturi, care s-a lăsat chiar cu demisia directorului general de atunci, Virgil Metea, la finalul anului 2017, ar putea determina conducerea companiei să nu mai facă acest lucru. Curtea a constatat atunci că Romgaz a vândut mai multe gaze decât era obligată, la preţ reglementat, deci sub cel al pieţei libere, tocmai producătorilor de energie termică, şi a spus că astfel s-a creat un prejudiciu de 170 de milioane de lei.

Soluţia ar fi aşadar ca Primăria să plătească la timp măcar cele 150 de milioane, subvenţia pentru ianuarie, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, acest lucru este incert. Potrivit surselor noastre, reprezentanţii Primăriei studiază posibilitatea unei cereri de reeşalonare, împreună cu Elcen, a facturii curente de gaze către Romgaz pentru ca producătorul de gaze să poată, legal, să continue livrările.

Plata la timp a subvenţiei este mai importantă decât în anii trecuţi, asta pentru că, spre deosebire de iarna lui 2017 şi 2018, de la 1 ianuarie 2019 Primăria nu mai asigură finanţarea pentru plata în avans a gazelor necesare centralelor Elcen pentru a furniza apa fierbinte către Radet.