Romgaz ar putea să se împrumute de pe pieţele externe pentru a realiza investiţia din proiectul Neptun Deep

13 11. 2023
exxon gaze neptun marea neagra

„După 10 ani reuşim să facem lucruri importante. După 10 ani reuşim să fim transparenţi, să avem o lichiditate tot mai bună, să încercăm şi noi să fim în rând cu companiile mari, în sensul în care să avem un market maker şi compania să devină tot mai lichidă şi tot mai importantă. Într-adevăr, anul trecut am atins maximumul de tranzacţionare, de 52,2 lei, ceea ce a dus la o capitalizare maximă de 19,93 de miliarde (de lei – n.r.), aproape 4 miliarde de euro, maxim înregistrat undeva în luna iunie a anului trecut. Este un moment de adaptare, este un moment de adaptare a unui model de business. Este un moment în care avem, exact cum cum spuneaţi, un capex de finanţat (CapEx – capital expenditures – chetuieli de capital -n.r.). Trebuie să mergem pe pieţele internaţionale. Va trebui odată cu această ridicare de capital, compania să devină un motor de sustenabilitate şi, până la urmă, ca modelul de business să evolueze. Asta ne dorim. Ne dorim în continuare să evoluăm, învăţăm şi ne dorim ca şi Bursa să fie un partener şi pentru obligaţiunile care urmează să le emitem, nu numai pentru acţiuni”, a spus Răzvan Popescu, scrie Agerpres
.

Întrebat de jurnalişti despre mixul de finanţare, despre cât ar putea fi atras de pe piaţa internă şi cât de pe piaţele internaţionale, el menţionat că volumul de finanţare este unul ridicat şi nu ştie dacă poate fi ridicat integral de pe piaţa autohtonă.

„Într-adevăr, ne-am gândit la acest mix de finanţare. Este important să accesăm piaţa românească, pentru că până la urmă Romgaz este o companie românească. Investitorii români cunosc foarte bine compania, fondurile de pensii, cunosc compania, am văzut că în acţionariatul companiei deja sunt tot mai mulţi investitori instituţionali şi este clar că va trebui să accesăm în primul rând piaţa românească. Există lichiditate în piaţă. Din acest motiv chiar size-ul la care noi ne gândim în acest moment este unul destul de ridicat. Nu ştim exact dacă piaţa românească va putea absorbi singură întreg size-ul şi de aceea ne dorim ca aceste obligaţiuni să fie obligaţiuni internaţionale”, a declarat Răzvan Popescu.

De asemenea, el a fost întrebat dacă va urma exemplul OMV Petrom care a decis să delisteze compania de la Londra. Răzvan Popescu a precizat că în acest moment compania este în analiză, iar „lichiditatea GDR-urilor nu este una extraordinară”.

La rândul său, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, a spus că randamentul preţului companiei a fost unul bun, de 50%, iar dacă sunt incluse şi dividendele atunci este de 170%.