Romgaz ar putea sista livrarea de gaze naturale către ELCEN. Termenul limită este 15 noiembrie
Consiliul de Administrație Romgaz a decis prelungirea contractului de livrare gaze naturale cu societatea comercială Electrocentrale București S.A până la data de 15 noiembrie 2015.
„Decizia are la bază discuțiile avansate la cele mai înalte foruri de decizie în ceea ce privește identificarea și întrevederea de soluții favorabile pentru asigurarea plății contravalorii gazelor naturale furnizate către S.C. Electrocentrale București S.A., dar în situația în care acestea nu pot fi dovedite în mod real se va proceda la sistarea furnizărilor de gaze naturale începând cu data de 16 noiembrie 2015”, se precizează în comunicatul Romgaz.
O posibilă continuare a relațiilor contractuale după data de 15 noiembrie 2015 se va putea realiza numai în condițiile în care S.C. Electrocentrale București S.A. va prezenta, până la data de 15 noiembrie 2015, un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate față de Romgaz.
„Neprezentarea programului va conduce la sistarea furnizărilor de gaze naturale începând cu data de 16 noiembrie 2015”, potrivit aceluiaşi comunicat emis de producătorul de gaze.
Datoriile ELCEN către Romgaz sunt de 362 milioane lei. Electrocentrale Bucureşti furnizează 90% din energia termică a Bucureştiului şi este controlat de stat, prin Ministerul Energiei.
ELCEN Bucureşti a înregistrat anul trecut afaceri de 1,9 miliarde de lei (428 milioane euro), în creştere cu 19% faţă de 2013. Compania de stat a avut în 2014 un profit net preliminat de 30 milioane de lei, mai mic cu 41% faţă de câştigul de 51 milioane de lei din 2013.