Romgaz creşte investiţiile, numărul de angajaţi şi salariile

16 07. 2014
romgaz_77715700_71799800_74289100_80863700

Acţionarii societăţii naţionale Romgaz vor discuta pe 30 iulie, la Adunarea Generală, bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru anul 2014, care prevede un profit net de 1,16 miliarde lei, pe fondul unor venituri totale de 5,089 miliarde lei şi unor cheltuieli de 3,578 miliarde lei, potrivit convocatorului AGA.

Bugetul a fost aprobat de Guvern pe 9 iulie 2014. Propunerea de buget a fost transmisa Departamentului pentru Energie de către Romgaz în luna februarie 2014, motiv pentru care bugetul nu este fundamentat pe baza preţurilor actuale stabilite prin HG 511 din 26 iunie 2014.

Bugetul pe 2014 prevede majorarea profitului cu 19,5% faţă de profitul preliminat pentru 2013, creşterea numărului de angajaţi de la 6.472 la sfârşitul anului 2013 la 6.538 la finele anului 2014 şi majorarea cheltuielilor salariale cu 15,268 milioane lei, ca urmare a extinderii activităţii de producţie.

Cheltuielile cu investiţiile vor fi majorate cu 67,7%, pentru continuarea lucrărilor de descoperire de noi rezerve şi pentru participarea la proiecte investiţionale.