Romgaz decide luni dacă va continua furnizarea de gaze către Elcen, după ce vineri s-a ajuns la un acord

Consiliul de Administraţie al Romgaz decide luni dacă va continua să furnizeze gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti (ELCE), după ce, vineri, s-a ajuns la un acord între cele două companii, au declarat, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 10:59
Romgaz decide luni dacă va continua furnizarea de gaze către Elcen, după ce vineri s-a ajuns la un acord

‘Au existat discuţii săptămâna trecută privind continuarea furnizării de gaze de la Romgaz către Elcen, iar vineri s-a ajuns la un acord privind realizarea unor compensări pentru ca acest lucru să fie posibil. Este vorba despre anumite sume care vor veni de la RADET către ELCEN, apoi, mai departe, către Romgaz. Astăzi (luni – n. r.), Consiliul de Administraţie al Romgaz se va pronunţa asupra acestei decizii’, au spus sursele citate.

Marţi, 27 septembrie, la finalul unei întâlniri de urgenţă cu conducerea Romgaz şi ELCEN, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara că alimentarea cu apă caldă a Capitalei nu va fi întreruptă în următoarele şapte zile, întrucât ELCEN a identificat resurse financiare pentru a plăti gazele furnizate de Romgaz.

‘Am rezolvat problema pentru moment, deci nu vor exista sincope în alimentarea cu apă caldă a municipiului Bucureşti. Situaţia de azi este o rezultantă a blocajului financiar între RADET şi ELCEN de multă vreme, nu este o situaţie de astăzi. Este o problemă complexă, care presupune discuţii şi dialog între toţi factorii implicaţi şi nu se poate rezolva dintr-o singură perspectivă. Trebuie toată lumea să stea la aceeaşi masă’, a spus Corina Popescu.

Potrivit acesteia, există un dialog permanent pe această temă între instituţiile guvernamentale şi Primăria Bucureşti.

Oficialul Ministerului Energiei a făcut apel la calm, ‘pentru că numai cu calm se pot rezolva aceste situaţii de criză’.

‘Am găsit posibilitatea să plătim, am identificat resurse financiare la ELCEN pentru a putea plăti gazul. Pe măsură ce vom dezvolta soluţia pe termen lung, vom veni cu clarificări ulterioare’, a continuat secretarul de stat.

Ea a adăugat că situaţia s-a rezolvat pentru cel puţin şapte zile.

Reprezentanţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) au cerut conducerii Romgaz să continue furnizarea gazelor, urmând ca ELCEN să plătească o parte din datorie pe data de 30 septembrie, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse din cadrul producătorului de energie termică.

‘ELCEN a cerut Romgaz o păsuire până la 30 septembrie, când ar urma să primească o sumă de bani de la Transelectrica drept bonusuri pentru cogenerarea de înaltă eficienţă. Suma nu este mare, dar ar acoperi o săptămână sau două din necesarul de gaze’, au spus sursele.

Marţi dimineaţă a avut loc la Ministerul Energiei o şedinţă de urgenţă între reprezentanţii ministerului, cei ai ELCEN şi Romgaz, pe tema alimentării cu căldură şi apă caldă a Capitalei.

Aceasta după ce, luni seară, Romgaz a anunţat, într-un comunicat de presă, că opreşte livrările de gaze către ELCEN din cauza datoriilor.

La rândul său, ELCEN va fi nevoit să oprească alimentarea cu agent termic în Capitală începând de marţi, dacă Romgaz nu va mai furniza gaze către producătorul de energie termică, au declarat, pentru AGERPRES, surse din cadrul ELCEN.

‘Noi (ELCEN – n. r.) nu avem cu ce plăti gazele de la Romgaz, nu mai avem bani. Dacă Romgaz întrerupe livrarea de gaze, nu vom mai avea cu ce să producem căldură şi apă caldă’, au spus sursele.

Potrivit comunicatului Romgaz, în cazul intrării ELCEN în insolvenţă, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz se ridică la 319 milioane de lei.

‘SNGN Romgaz SA urmăreşte cu preocupare desfăşurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvenţă ale companiilor bucureştene RADET şi ELCEN. În cazul intrării în insolvenţă a ELCEN, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN’, afirmă Romgaz, într-un comunicat remis AGERPRES.

Romgaz a semnat în luna iulie 2016 două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN aflate în derulare până la data de 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. De asemenea, cele două companii au convenit în luna august o reeşalonare a datoriilor restante ale ELCEN către Romgaz pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.

‘ELCEN ne-a comunicat că nu-şi mai poate onora obligaţiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare şi experienţa din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluţii şi măsuri care vor putea permite ELCEN să acţioneze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz’, se menţionează în comunicat.

Romgaz susţine că, în calitatea sa de companie de interes naţional, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienţilor şi pe cele ale acţionarilor, în deplina respectare a legii şi a angajamentelor contractuale.

‘Recenta decizie care solicită intrarea în insolvenţă a ELCEN Bucureşti fără a informa în prealabil partenerii şi neîndeplinindu-se formalităţile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acţioneze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administraţie şi acţionari, respectiv de a acţiona în interesul companiei şi a acţionarilor săi şi de a respecta în aceeaşi măsură toţi consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate, necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate şi, din păcate, aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz’, afirmă societatea.

Romgaz precizează că, ţinând cont de situaţia nou creată, sprijină orice iniţiativă a părţilor interesate care să conducă la identificarea unor soluţii durabile pentru asigurarea continuităţii furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 – 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...