Romgaz estimează un profit brut în scădere cu 27% în acest an
Veniturile vor scădea cu 8%, până la 4,5 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile vor fi mai mari cu 6% şi vor ajunge la 2,9 miliarde de lei.
‘Procentul de repartizare a profitului pentru dividende cuvenite acţionarilor este de 50% (conform OG 64/2001 – n.r.), iar diferenţa nerepartizată se alocă surselor proprii de dezvoltare’, se menţionează în document.
Nivelul creanţelor restante, estimat pentru finalul anului 2018, este de 1,2 miliarde de lei, iar nivelul arieratelor va fi zero.
Totodată, compania va investi în acest an 1,6 miliarde de lei, exclusiv din surse proprii, principalele proiecte de investiţii vizând compensarea declinului natural al producţiei de gaze naturale.
Romgaz S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii sale fiind explorarea, producţia de gaze naturale şi furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei.