Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină un număr “nelimitat” de clienți. Când ar putea apărea ofertele

08 01. 2025
ROMGAZ 65436787798

“Platformă informatică gaze naturale si energie electrică”, este denumirea contractului scos la licitație de Romgaz în sistemul electronic de achiziții publice în data de 6 ianuarie, conform datelor din platformă. Valoarea estimată a contractului este de 8,58 milioane de lei.

Este practic pasul esențial pe care Romgaz îl face pentru a intra în sfârșit pe segmentul de furnizare de gaze  pentru populație, despre care se tot vorbește de mai bine de patru ani. Romgaz este producător de gaze naturale (aproape cinci miliarde de metri cubi pe an), cel mai mare din România, dar este și producător de energie electrică, operând centrala veche de la Iernut, activiate care va crește la jumătatea anului viitor, odată cu punerea în funcțiune a noii centrale în ciclu combinat de la Iernut, de 430 MW.

Compania a mai furnizat gaze pentru casnici, dar numărul lor este mic, fiind obligată să facă acest lucru pentru că a fost desemnată, în trecut, furnizor de ultimă instanță (FUI).

“Pentru a putea gestiona activitățile de furnizare și distribuție gaze naturale și energie electrică, atât în regim concurențial cât și FUI, este necesară adaptarea sistemului informatic ce urmează a fi achiziționat, în sensul asigurării funcționalităților specifice fiecărui tip de activitate. Spre exemplu, sunte necesare adaptări ale funcționalităților specifice pe procesele de contractare, calcul preț, facturare în masă, notificări automate ale clienților gestionați și raportare către ANRE”, se arată în caietul de sarcini al achiziției.

Platforma ar trebui să poată efectua operațiuni pentru un număr “nelimitat” de clienți.

“În concluzie, este necesară achiziția unui sistem informatic (platformă/aplicație) care să faciliteze gestionarea completă a portofoliului de clienți, precum și procesul de facturare, astfel:

-să poată fi adaptat unui număr nelimitat de locuri/puncte de consum pentru distribuția și furnizarea de gaze naturale și energie electrică;

-să poată fi implementat într-un termen cât mai scurt, având în vedere volumul ridicat de activitate, realizată în prezent pe procese manuale de lucru (în special activitatea specifică FUI gaze naturale și comercializare energie electrică);

-să realizeze corespondența cu sistemul de facturare RO e-Factura”

Termenul de livrare a infrastructurii hardware necesare pentru implementare proiectului este de 45 de zile de la semnarea contractului, iar termenul de punere în funcțiune a platformei este de 90 de zile de la semnarea contractului. Compania așteaptă ofertele companiilor interesate până la data de 10 februarie, ceea ce înseamnă că, dacă procedura de achziție nu se împiedică în ceva, în vară Romgaz va putea în sfârșit să intre efectiv pe piața de furnizare de gaze naturale și energie electrică – atunci va fi operațională și noua centrală electrică de la Iernut, de 430 MW.

Amintim că, momentan, Romgaz și Petrom vând gazele extrase din România către furnizorii clienților casnici și către producătorii de energie energie temică pentru populație la prețul de 120 de lei/MWh, reglementat la acest nivel până la data de 31 martie 2025.