Romgaz și Liberty Galați au semnat un memorandum pentru construcția unei centrale pe gaze și a unor capacități eoliene și fotovoltaice
Prin acest Memorandum de Înţelegere, cele două companii sunt de acord să lucreze împreună în adevăratul spirit al parteneriatului pentru a se asigura că există o abordare unită și receptivă cu privire la implementarea proiectelor de investiţii, ce vor putea fi finanţate atât din capitaluri proprii, cât şi din surse externe prin compania de tip „joint venture” care va căuta să atragă fonduri europene prin intermediul mecanismului de finanțare „Green Deal” și/sau prin intermediul schemelor de finantare disponibile în România.
Perioada de implementare a acestor proiecte de investiții va fi cuprinsă între 3.5 și 4 ani, în care ambele companii vor coopera și vor depune eforturi comune pentru ca proiectele de investiţii să devină realitate şi un model de bună practică în economia românească.
Adrian Volintiru, director general ROMGAZ, a declarat în comunicat “Acest parteneriat este un exemplu pentru România. Continuăm astfel prioritățile ROMGAZ din strategia de dezvoltare pe termen lung prin care ne dorim sa diversificăm lanţurile de valorificare a gazelor naturale la nivel superior. Investiția este una importanta la nivel național și reprezintă un prim pas de poziționare a României pe harta Europei în producția de oțel verde. Astfel de investiții duc la dezvoltări pe orizontala a multor sectoare economice și implicit o motivaţie pentru ROMGAZ să amplifice programele de explorare-producție.”
Sanjeev Gupta, Președintele Executiv al Alianței G.F.G., a declarant, în comunicat: „Pe baza acordului pe care le-am semnat astăzi cu Romgaz, vom putea livra energia competitivă pe termen lung, necesară susținerii acestui proiect fascinant, de a produce la Galați oțel cu o amprentă redusă de carbon. Nu am nicio îndoială că acest proiect va avea un mare succes și va pune Galațiul pe hartă, nu doar în Europa, ci la nivel global, ca o unitate de fabricare a oțelui cu conținut scăzut de carbon, durabil, pentru o nouă epocă, construită pentru generațiile următoare.”
„Vorbim de cele mai mari investiţii din România şi sper din Europa, de 1,2 miliarde de euro, în următorii cinci ani. Vorbim de o investiţie mare, de o investiţie care ar trebui să transforme combinatul siderurgic de la Galaţi până în 2030 neutru din punctul vedere al emisiilor de CO2. Va începe o investiţie care va utiliza gazul şi ulterior va folosi hidrogenul. Practic, vor fi pionierii siderurgiei verzi din Europa şi sunt convins că în urma acestei investiţii competitivitatea siderurgiei din Galaţi va deveni de urmat de către alţii. Împreună cu Romgaz şi Liberty Steel vom face la Galaţi o centrală pe gaz cu producerea energiei electrice în aşa fel încât să avem totul integrat şi costurile cu energia electrică să fie competitive la nivelul acestui combinat”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la Galați, la semnarea acestui memorandum.